Scandalagiu iubitor de jandarmi

 

SCANDALAGIU

 

Declaratii de dragoste pentru jandarmi, de la un scandalagiu

 

A facut scandal in spital, dupa care le-a declarat iubire vesnica jandarmilor care l-au amendat – este isprava unui barbat care a venit sa-si viziteze sotia internata in Spitalul Judetean din Braila si baut fiind, a facut un adevarat circ in salonul acesteia. De cum a ajuns in rezerva unde era internata femeia, barbatul, in varsta de  57 de ani, a inceput sa vorbeasca tare si sa se certe cu ea. Bolnavii aflati in acelasi salon, deranjati de zgomot, i-au cerut sa vorbeasca mai incet, ceea ce l-a enervat si mai tare pe individ, care a inceput sa tipe la ei si sa-i injure. Fiindca nici asistentele n-au reusit sa-l potoleasca, acestea au cerut ajutorul jandarmilor, care l-au evacuat rapid din salon.

Indignat, individul  le-a cerut oamenilor legii explicatii pentru faptul ca a fost dat afara din salon si s-a declarat nevinovat, fiindca, a spus el, nu a injurat asistentele, ci doar pacientii. Jandarmii l-au amendat cu 300 de lei, pentru tulburarea linistii publice, insa, la plecare, dupa ce a fost condus la taximetru de catre acestia, barbatul le-a spus ca nu le poarta pica si le-a facut o declaratie de iubire.