Masina cu 3 roti, pe strazile Brailei

Image1

De ceva timp, pe strazile din Braila poate fi vazuta in trafic o masinuta inedita, cu trei roti. Este un Casalini italian, produs in 2008 si inregistrat in acte ca moped, iar proprietarul ei se mandreste ca sunt numai 3 astfel de exemplare in Romania. Daca ar fi cumparat din fabrica, nou-nout, autovehiculul ar costa intre 7 si 9 mii de euro, dar braileanul l-a cumparat cu doar 700 de euro de la un tecucean si a optat pentru  o astfel de achizitie  pentru ca acesta consuma 2 -2,5 litri de carburant la suta de km, ceea ce inseamna o economie importanta la bugetul familiei. Masina este facuta din tabla, cu capota de PVC,  cantareste circa 250 de kg si poate circula lejer nu doar pe stradute inguste, ci si pe teren accidentat. Proprietarul ei se amuza cateodata in “intreceri” cu amici care au bolizi de lux, dar castiga intotdeauna pariul, fiindca “adversarii” nu reusesc sa se tina dupa el, atunci cand intra pe aleile dintre blocuri. In plus, fiindca masinuta este foarte usoara, soferul nici n-are nevoie de cric: el o ridica, la nevoie, cu mainile goale.

Un alt avantaj este ca, fiind inregistrata ca moped, ea poate fi condusa cu orice tip de permis. Fiindca o foloseste mai ales cand pleaca la pescuit, in balta, proprietarul i-a facut si remorca – si are si echipamentul necesar pentru a tracta o barca.

Imagini cu masinuta care face minuni pentru bugetul familiei, aici: