Cadavru devorat de caini, langa Albina

caini

Cadavru devorat de caini, descoperit aseara in apropierea localitatii brailene Albina. Trupul unui barbat care era pur si simplu mutilat de animale a fost vazut de un trecator  care, oripilat, a sunat la 112, iar echipa de criminalisti a sosit in cateva minute la fata locului. Anchetatorii sunt intrigati de faptul ca acest cadavru se afla la cativa pasi de locul in care, la inceputul lunii martie, a fost descoperit trupul sfasiat de caini al unei femei –  care, ulterior, in urma examenului medico-legal, s-a dovedit a fi fost injunghiata de mai multe ori.

Anchetatorii au stabilit ca barbatul decedat avea 52 de ani si era din Insuratei.  Ca si in cazul femeii, oamenii legii iau in calcul, pentru inceput, posibilitatea ca barbatul sa fi fost lovit de o masina, iar soferul vinovat sa fi tras cadavrul in camp si sa fi fugit de la locul faptei, insa nu exclud nici ipoteza unei crime. Pentru ca locul in care a fost descoperit cadavrul se afla departe de localitatile vecine, politistii nu au prea multe informatii legate de acest caz. Oameni legii au scotocit zona ore in sir, aseara, in cautarea unor probe, insa n-au reusit sa gaseasca prea multe indicii. Anchetatorii  asteapta acum rezultatele examenului medico-legal, pentru a afla mai multe detalii despre modul in care s-a produs decesul.