“Veti fi schimbat din functie?” – Botea: “Nu….cred”

P1070914

Presedintele PMP Braila, Viorel Botea, sustine ca nu se teme pentru functia sa politica, desi rezultatul obtinut la alegerile europarlamentare de duminica s-au situat la jumatate, fata de scorul pe care il anunta oficial ca tinta electorala. Botea a negat zvonurile cu privire la faptul ca va fi inlocuit in functie cu actualul secretar al PMP Braila, Ionel Adetu si ne-a explicat ca rezultatul obtinut, de 5,38% (comparatie cu tinta anuntata, de minim 10%) are si niste explicatii. Mai mult, liderul PMP local a dat-o la intors, declarand ca, de fapt, n-a spus ca va obtine “un scor cu doua cifre”, ci ar fi spus “un scor intre 8 si 10%”: “Daca tineti bine minte, am zis ca rezultatul va fi undeva intre 8 si 10%. Din toate informatiile pe care le-am avut, stiam si era convinsi ca vom obtine 7%, insa, din diverse motive, pentru ca s-au schimbat diverse lucruri in ultimele momente, ne-a determinat sa avem acest scor, de care nu sunt nemultumit, dar nici nu pot sa zambesc.

Deocamdata, pot sa va spun ca ne situam in momentul de fata pe pozitia 22 pe tara, intre organizatiile PMP, una care nu cred ca este dezonoranta, avand in vedere ca sunt organizatii care sunt extrem de puternice si au luat  doar 2-3%, la alegerile europarlamentare.

Nu-mi fac niciun fel de problema vizavi de scaunul de presedinte PMP, pentru ca nu este important daca sunt sau nu eu presedinte. Important este ca aici, la Braila, lucrurile sa mearga pe trendul pe care l-am realizat noi toti, iar daca va veni la conducere domnul Adetu nu ar fi o problema, fiindca domnul Adetu a facut parte din echipa care a fost cea mai puternica din partidul nostru, care a tras foarte mult. Impreuna am reusit, cu ceilalti colegi, sa construim un partid de la zero si nu imi fac probleme in legatura cu acest lucru. Nu consider in momentul de fata, vizavi de rezultatul pe care l-am obtinut la nivel national si la nivel judetean, ca se pune problema ca eu sa fiu schimbat. Eu stiam ca voi fi schimbat de luni de zile, mi se atrasese atentia, dar… “.

Intrebat daca vrea sa spun ca va fi, totusi, schimbat din functie, Botea a spus: “Nu… cred.  De ce va spun ca nu cred? Pentru ca nu eu sunt cel care decide schimbarea mea din functie, se decide la nivel national; dar nu am absolut niciun semnal in acest sens si mai mult decat atat, seful de campanie al PMP m-a invitat sa ne continuam activitatea, sa ne organizam activitatea, in asa incat sa devenim o filiala din ce in ce mai puternica”.