Avram: Sedinta CJ de vineri a fost legala, dar e dreptul fiecaruia sa conteste

ai7

Vicepresedintele Consiliului Judetean Braila, Ionel Avram (PSD), se declara convins ca sedinta CJ de vinerea trecuta, in cadrul careia a fost ales in functie, in locului fostului vice Ovidiu Nechita, este perfect legala. Avram ne-a declarat ca liberalii si democrat-liberalii au tot dreptul sa conteste legalitatea sedintei in cauza, daca apreciaza ca este ceva in neregula, dar asta nu inseamna ca o sa aiba si castig de cauza: “Din punctul meu de vedere, acea sedinta a fost perfect legala, adica a intrunit toate conditiile privind motivarea convocarii si a ordinii de zi, s-a desfasurat in conformitate cu prevederile legii. Dar desigur, e dreptul fiecaruia sa conteste, nu putem opri asa ceva. Este legal sa aiba loc doua sedinte de indata ale CJ in aceeasi zi, dat fiind ca in prima sedinta nu s-a rezolvat nimic. S-a supus la vot suplimentarea ordinii de zi, potrivit legii, aceasta propunere a fost motivata privind urgenta, iar vicepresedintele Ovidiu Nechita, care a prezidat acea sedinta a refuzat cu ostentatie sa supuna la vot propunerea, desi era obligat de lege si este total nedemocratic sa procedezi asa. In cele din urma, a supus la vot ordinea de zi care i-a convenit, au fost numai 6 sau 7 voturi pentru, adica o minoritate si deci sedinta a picat, dar problemele trenau si de acea a fost nevoie sa se convoace o noua sedinta de indata”.

Amintim ca PNL Braila a contestat legalitatea sedintei de Consiliu amintite atat la Prefectura, cat si la tribunal.