Petrea: Fostii consilierii PP-DD erau deja membri UNPR, cand au fost exclusi din PP-DD

P1070921

Recenta migratie a unor consilierii judeteni si municipali PP-DD Braila catre UNPR si PSD face valuri pe scena politica si administrativa locala. Dupa ce 3 consilieri judeteni si doi consilieri municipali PP-DD au decis sa treaca in barca UNPR, iar alti doi consilieri judeteni PP-DD – printre care si presedintele interimar  PP-DD Braila, Cristian Ivan – au trecut la PSD, conducerea centrala a PP-DD a reactivat un fost “exclus”, pe Monu Musceleanu, pe care, dupa ce il daduse afara din partid, l-a intronat direct presedinte. In plus, conducerea PP-DD sustine acum ca “dezertorii” au fost exclusi din partid pe 10 septembrie, deci mandatul lor de alesi locali inceteaza de drept.

Presedintele UNPR Braila, Dorin Silviu Petrea, declara insa ca din cate isi aminteste el, la data de 10 septembrie, cand PP-DD a decis excluderea alesilor locali, cinci dintre ei erau deja membri UNPR, deci excluderea nu mai avea cum sa fie valabila, in cazul lor: “Din cate stiu eu, in acest moment sunt trei consilieri judeteni si doi consilieri municipali care au trecut la UNPR, de la PP-DD. De ce au trecut la noi? Din cate stiu eu, cu doamna Nistor au avut o colaborare buna si la PP-DD si au gasit aici un alt sistem fata de ce se intampla la PP-DD, un alt mod de lucru, ca sa spunem asa. Si ei au fost interesati sa plece de la PP-DD, pentru ca nu se mai regaseau acolo si am inteles ca de la nivel central conducerea nu-i mai sustinea sub nicio forma si pe de alta parte, si din partea noastra a existat o dorinta de a intari randurile partidului, pentru ca fiecare vot in CLM si in CJ conteaza”.

Intrebat cum comenteaza declaratiile reprezentantilor PP-DD, care spun ca acesti consilieri care au trecut la UNPR, cat si cei trecuti la PSD, au fost exclusi din PP-DD pe 10 septembrie, deci si-au pierdut mandatul de alesi locali, Petrea ne-a spus: “In acest moment, lucrurile sunt incerte, deoarece am discutat cu secretarul CJ si nu a reusit sa-mi dea toate datele, dar din cate stiu eu, acum trebuie vazuta interpretarea legii, pentru ca acest gen de situatii nu au fost stipulate in cadrul Ordonantei de urgenta. Conteaza foarte mult interpretarea legii, pentru ca se va ajunge in instanta cu aceasta chestiune, cel mai probabil.

Pe de alta parte, eu stiu ca acei cinci consilieri au semnat adeziunile la UNPR chiar imediat dupa intrarea in vigoare a ordonantei. Eu am inteles de la domnul secretar  al CJ Nicu Filote ca excluderea lor din PP-DD s-a facut pe data de 10 septembrie. Acum, din cate imi amintesc eu, ei au intrat in UNPR cu ceva timp inainte de 10 septembrie, dar trebuie vazute si actele care s-au depus la secretarul CJ. Deci inainte sa fie dati afara din PP-DD, ei deja erau membri UNPR, asa incat excluderea aceea nu mai era valabila, din punctul meu de vedere”.

Precizam ca alesii locali care au plecat din PP-DD vizati de aceasta controversa sunt: consilierii judeteni Dumitriu Emilian, Ernest Gheorghe Mocanu, Bogdan Dumitru si consilierii municipali Gigel Cismas si Cosmin Pavaloiu, trecuti cu totii la UNPR, precum si  consilierii judeteni Cristian Ivan si Stelian Musat, mutati cu arme si bagaje la PSD.