Deszapezirea din municipiu pe 3 zile din decembrie a costat 5 miliarde lei vechi

P1060624

Primarul Brailei, Aurel Simionescu, a anuntat astazi ca facturile pentru lucrarile de deszapezire aferente lunii decembrie 2014 care s-au prezentat  spre decontare la Municipalitate totalizeaza circa 5 miliarde lei vechi. Mai exact, operatorii care s-au ocupat de deszapezire sustin ca in doar trei zile (29, 30 si 31 decembrie) au lucrat din greu pe raza orasului Braila si au prestatat servicii in valoare de 5 miliarde lei vechi. Iar primarul Simionescu spune ca nici nu i se pare mult: “Au venit facturile pe decembrie, daca zic eu bine sunt undeva spre 5 miliarde lei vechi. Aceasta este suma care a venit, dar facturile sunt in analiza. Nu mi se pare mult, deocamdata, insa trebuie sa le corelez cu factura pe luna ianuarie, fiindca ninsoarea a fost pe 29 decembrie, deci ce s-a lucrat pe 29-30-31 decembrie intra in factura pe decembrie, iar restul intra pe cea din ianuarie.

Noi le-am taiat din sume si anul trecut si o sa le taiem si anul acesta. Poate <<taiat>> nu suna bine, de fapt, am facut o corelare a sumei facturate cu ce s-a lucrat pe teren, cu fotografii, cu procese verbale incheiate la momentul respectiv pe strazi. Am analizat unde a fost si ce a fost. Eu nu sunt de principiul sa ne culcam pe o ureche, gen <<asta e factura>>, dar nici sa le tai din bani, ca asa vreau eu”.