Social-democratul Simionescu il vrea in continuare pe liberalul Danaila ca viceprimar

4

Primarul Brailei, Aurel Simionescu, continua sa creada ca echipa de conducere a Municipalitatii trebuie sa lucreze in continuare in formatul actual, respectiv cu viceprimarul Alexandru Danaila (PNL) ca viceprimar.

In contextul in care in decembrie, edilul declara ca daca se va pune problema eliberarii din functie a lui Danaila din considerente politice, acest lucru se va lua in discutie la inceputul anului 2015, l-am intrebat pe Simionescu daca social-democratii au abordat acesta chestiune in discutiile de la partid, odata intrati in noul an. Edilul ne-a  spus ca nu s-a vorbit despre acest subiect si ca dorinta sa este ca lucrurile sa ramana asa cum sunt la Primarie, insa a admis ca dincolo de considerentele pur administrative, exista uneori si decizii politice care trebuie luate: “Nu am discutat despre acest lucru deocamdata, pe niciun palier. Discutii putem sa avem intr-un context mai larg: in contextul vicepresedinte CJ, in contextul subprefect, in cel de viceprimar al municipiului. Ceea ce eu am spus este ca asa cum lucram in zona Primariei, este o echipa care functioneaza. Eu cred ca se poate continua asa, asta am sustinut tot timpul, dar dupa cum stiti, deciziile sunt decizii administrative si sunt si decizii politice… “.

Amintim ca noul presedinte PSD Braila, Mihai Tudose, era mult mai transant in declaratii si afirma, la momentul alegerii sale in functie, ca a venit timpul sa se “desparta apele”  legat de relatia cu PNL, in plan local.