Vineri are loc Gala Premiilor Culturale Brailene pentru anul 2014

10865972_936286429723613_307293310513980436_o

Vineri, 30 ianuarie, de la ora 17.00, la sala Studio a Teatrului „Maria Filotti” se va desfasura cea de-a IV-a editie a Galei Premiilor Culturale Brailene. Ca la fiecare editie, in cadrul Galei vor fi acordate diplome si trofee de excelenta personalitatilor care s-au remarcat in diverse sectoare din domeniul culturii si patrimoniului national, in cursul anului anterior.
Dincolo de partea de premiere,  programul manifestarii mai cuprinde si cateva momente artistice sustinute de directorul Teatrului “Maria Filotti”, Lucian Sabados, Mihai Napu, trupa „Antic” si trio-ul de chitara clasica al Liceului de Arte „Hariclea Darclee”.
Gala este organizata de Directia pentru Cultura Braila si Teatrul “Maria Filotti”, care isi propun sa omagieze si sa recompenseze, in acest mod, activitatile si proiectele culturale ce aduc un plus de valoare comunitatii locale.