Iugulescu: Pacientii Spitalului Judetean Braila nu isi cumpara medicamente din banii lor

Image10

Directorul Spitalului Judetean Braila, Mihail Iugulescu, sustine ca unitatea pe care o conduce are tot timpul medicamente in farmacie, iar bolnavii internati nu sunt nevoiti sa-si cumpere pe banii lor tratamentul, asa cum se intampla in multe alte spitale din tara. Iugulescu admite ca mai sunt cazuri in care unii bolnavi ajung sa-si achizitioneze, platind din buzunar, diverse medicamente, insa spune ca acestea sunt cazuri speciale: “Suntem un spital care avem in momentul asta si in orice moment vreti, in farmacie, medicamente, care avem materiale sanitare, care operam pacienti si-i externam fara sa fie necesar ca acestia sa cheltuiasca bani ca sa cumpere medicamente. Daca unii pacienti se duc si cumpara medicamente, este pentru ca ei doresc un anume tratament, care este deasupra tratamentului de nomenclator. Ti se asigura un tratament conform unui barem care statisface cerintele de tratament ale bolii tale. Daca tu doresti ceva mai activ, ceva de ultima generatie, nu este obligatia statului sa-ti procure medicamentul acela. Noi avem toate medicamentele, toata gama de antibiotice, avem medicamentele de rezerva, unele foarte scumpe si avem posibilitatea sa tratam cazuri foarte diverse. Nu se intampla asta peste tot prin tara, sa stiti!

Deci un pacient nu-si cumpara medicamente decat in cazuri speciale. De exemplu, daca acesta are o dermatita de contact, iar leucoplastul pe care il folosim ii creeaza niste leziuni dermice si trebuie sa-si ia un leucoplast hipoalergenic, unul cu matase, etc. Pentru pacientii operati, eu am vrut sa achizitionez  bandaje din acelea de unica folosinta, insa sunt extraordinar de scumpe si nu ne putem permite. Sunt undeva la de cinci ori pretul pe care il dai pe compresele obisnuite cu leucoplast… „.

Potrivit lui Iugulescu, daca s-a intamplat uneori ca un anumit medicament sa nu fie in farmacia spitalului,  a fost vorba de intarzieri in aprovizionare din vina furnizorilor si problemele s-au rezolvat in cateva zile: “Comisia Medicamentului a stabilit niste bareme, iar medicamentele trebuie sa fie in farmacia spitalului. Au fost si cazuri in care nu s-a intamplat asa – foarte putine din vina farmaciei, cele mai multe din vina furnizorilor, care au goluri in aprovizionarea depozitelor. Au fost cazuri cand pacientii au cumparat, pentru ca spitalul n-a avut medicamentul respectiv –  e un adevar, dar a fost un adevar de o zi sau doua, pana s-a facut aprovizionarea. Daca medicul respectiv e de rea vointa si nu-i prescrie un alt medicament, similar, sau daca pacientul vrea musai un anumit medicament, atunci pentru doua zile, pacientul cumpara medicamentul. Daca doctorul respectiv a dat un medicament si el nu se gaseste in spital, este vina spitalului si pacientul vine si deconteaza cu reteta ceea ce a trebuit sa cumpere. Am avut nu putine cazuri cand au venit, le-am decontat si asta a fost. Daca doctorul prescrie insa pacientului un medicament ca asa a vrut el si medicamentul nu este in lista comuna de medicamente si nici in lista speciala, atunci doctorul respectiv suporta costul retetei, pentru ca el a scris reteta si pentru ca medicamentul respectiv nu era pe lista spitalului. Si am avut si astfel de cazuri, in care doctorii au decontat medicamentele prescrise”.