Deputatul Petrea, initiator al unui proiect de lege ce vizeaza stimularea angajarii tinerilor

P10709218

Deputatul UNPR de Braila Dorin Silviu Petrea este unul dintre initiatorii proiectului de lege privind „primul loc de munca”, prin care se urmareste facilitarea accesului in piata muncii pentru absolventii de studii medii si superioare.

„Rata somajului este o problema atat in  Romania, cat si la nivel european. Avem, asadar, toate motivele sa identificam solutii pentru combaterea somajului in randul tinerilor. Singurul mod prin care putem stimula cresterea numarului de locuri de munca este sa le oferim angajatorilor anumite beneficii. In acest caz, vorbim de un ajutor financiar egal cu valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata si de scutirea de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori pentru tineri, pentru o perioada de 18 luni”, sustine Dorin Petrea, intr-un comunicat dat publicitatii.

Proiectul prevede, printre altele, ca angajatorii care incadreaza tineri cu varsta cuprinsa intre 16 si 29 de ani sa fie obligati sa mentina raporturile de munca ale acestora cel putin 36 de luni. In caz contrar, acestia sunt nevoiti sa restituie sumele incasate pentru fiecare tanar angajat in conditiile proiectului de lege. „Stiu ca intotdeauna se pune problema finantarii unor astfel de programe. Cel mai probabil, insa, vom accesa fonduri europene si ne bazam si pe bugetul asigurarilor pentru somaj, prin subventionare de la bugetul de stat”, a mai spus deputatul.

Proiectul de lege a fost inregistrat la Senat si va intra in procedura legislativa, Camera Deputatilor fiind forul decizional pentru aceasta initiativa.