Nazare admira dinamismul cu care Draghincescu da autogol dupa autogol in poarta PNL Braila

P11101401

Singura floare a PDL Braila, Alexandru Nazare – nu va lasati indusi in eroare de faptul ca floarea e de gen feminin, fiindca Alexandru Nazare e un adevarat barbat – se-ndoaie intr-o parte sau in alta, dupa cum bat vanturile politicii. Altfel spus, Nazare, care probabil a aflat de tanar ca flexibilitatea este un atu important pentru ascensiunea in politica, se dovedeste foarte flexibil si cand e vorba de respectarea regulilor interne ale partidului. Acum, noi intelegem ca Nazare, in calitate de simpla floricica, nu poate infrunta chiar toate vanturile – si sunt unele atat de puternice, ca te ofilesc instantaneu -, dar si flexibilitatea asta are o limita, ca daca ti se-ndoaie (hotararea de a respecta deciziile luate la nivel de partid) tot timpul, inseamna ca ai o problema serioasa cu verticalitatea…

Co-presedintele floral al PNL Braila a dat o noua dovada a flexibilitatii sale excesive intr-o recenta conferinta de presa la care a participat conducerea centrala a partidului – noroc ca a mai trecut Vasile Blaga pe la Braila, ca sa-i mai vedem si noi la ochi petalele si codita (ridicata) a lui Nazare, ca altminteri, presa locala nu l-a mai vazut de atat de mult timp, ca nici nu ne mai aduceam aminte cum ii mai arata corola… Intrebat de ce conducerea locala liberala trateaza cu totala indiferenta atacurile sistematice ale consilierului municipal Simona Draghincescu (PNL) la adresa viceprimarului Alexandru Danaila (PNL), in conditiile in care o decizie a conducerii centrale liberale prevede ca astfel de atitudini se sanctioneaza cu excluderea din partid, Nazare ne-a explicat ca trebuie tinut cont, cand e vorba despre sanctiuni, si de alte lucruri. De exemplu, trebuie tinut cont si de faptul ca Simona Draghincescu este “cel mai activ consilier liberal” brailean. Da, asta spuneam si noi, este foarte activa, iar principala sa activitate este canalizata spre a-l ataca public pe colegul sau de partid, Danaila…

Potrivit lui Nazare, insa, in PNL Braila, cu cat incalci mai abitir prevederile statutare si regulamentele interne, cu atat esti mai apreciat. In acest caz, nu ne miram ca Simona Draghincescu da autogol dupa autogol (in planul imaginii) in poarta PNL Braila, iar (co-)capitanul echipei, Alexandru Nazare, o lauda ca este cea mai activa din teren si uneori este extaziat de maiestria executiei … autogolului. (Si sa fie clar ca noi nu spunem ca portarul Danaila este usa de biserica si ca este imposibil sa-i “dai gol” in planul imaginii, spunem doar ca regulile interne ale PNL stipuleaza clar ca propriii coechipieri ar trebui sa-i dea gol doar la antrenamente, cand “jocul” se desfasoara in curtea proprie, iar usile “stadionului” sunt inchise pentru public, nu in meciurile oficiale, in care orice punct marcat in poarta proprie este un punct  castigat de echipa adversa. Ca daca ai in echipa un “jucator” atat de activ ca Simona Draghincescu, care-si “gaureste” poarta proprie intr-un ritm de masina de cusut, nici nu mai e nevoie sa faca ceva formatia adversa, ca sa pierzi meciurile oficiale. Trebuie doar ca adversarii sa se dea deoparte si sa-i faca loc Simonei Draghincescu sa se desfasoare… )

Si daca amintitul (co-)capitan al echipei PNL, Alexandru Nazare, este cazut in admiratia avantului neobosit de care da dovada cel mai activ jucator din teren, Simona Draghincescu, ba chiar apreciaza “executiile” pe care le realizeaza aceasta (desi “victima” executiilor este coechipierul lor, Danaila, iar victima colaterala este intreaga organizatie PNL Braila), ce ne mira este ca nici “patronatul” echipei – respectiv Vasile Blaga si Alina Gorghiu – nu are nicio reactie, ba chiar se face ca nu stie nimic despre faptul ca aceasta incalca sistematic decizia care interzice membrilor PNL sa-si atace public un coleg de partid.

Faptul ca Nazare se-nclina dupa cum bat vanturile, atunci cand e vorba despre aplicarea deciziilor interne in cazul Simonei Draghincescu, nu le-a mirosit a bine vechilor liberali, care isi vad colegul atacat sau luat peste picior in mod sistematic de cea care pana de curand – unii zic ca n-a incetat nici acum – le-a fost adversara. Faptul ca Blaga si Gorghiu nu au luat o pozitie publica foarte clara in privinta acestor atacuri le-a lasat insa un gust amar vechilor liberali, care vad ca Draghincescu ii “dribleaza” ori de cate ori are chef si in poarta carora aceasta marcheaza gol dupa gol, fara ca cineva din conducerea echipei sa para a sesiza ca ceva este in neregula in “meciul” asta.