Botea, despre Parlog: Orice persoana santajabila executa ordinele pe care le primeste

P1100507

Presedintele PMP Braila, Viorel Botea, considera ca in ultimii 3 ani, in care s-au inregistrat mai multe scandaluri de coruptie in invatamantul local, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean a permis sau chiar a fost complice la unele nereguli si pentru ca a beneficiat de sustinerea neconditionata a PSD. Mai concret, Viorel Botea sustine ca fostii inspectori scolari generali Iulian Danielescu si Carmen Parlog (foto) au ramas atat de mult timp in functii pentru ca au fost sprijiniti de PSD, prin reprezentatii sai din administratia locala: primarul municipiului, Aurel Simionescu, precum si presedintii Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu si mai nou, Viorel Mortu.

“Vreau sa spun de la bun inceput ca atat primarul Brailei, Aurel Simionescu, cat si presedintele Consiliului Judetean, Viorel Mortu, stiau foarte bine de problemele care au fost in ultima perioada la Inspectoratul Scolar si nu au facut altceva, prin pastrarea doamnei Carmen Parlog la Inspectorat, decat sa lase intr-un fel sau altul ca aceasta institutie sa mearga in deriva. Era foarte convenabil ca doamna Carmen Parlog sa fie inspector scolar general, deoarece orice persoana santajabila executa ordinele pe care le primeste”, a declarat liderul PMP local.