Marioara Nistor: Extinderea Registrului Electoral vine in sprijinul romanilor din strainatate

sefaabandon5

Deputatul UNPR de Braila Mariora Nistor saluta decizia extinderii Registrului Electoral si pentru romanii din diaspora, astfel incat acestia sa poata vota cat mai aproape de locul in care isi au domiciliul sau resedinta fara sa mai stea la cozi interminabile, cum s-a intamplat in anii trecuti.

“Masura anuntata de Autoritatea Electorala Permanenta, referitoare la extinderea Registrului Electoral, vine in sprijinul milioanelor de romani aflati in strainatate, fiind un pas important catre realizarea cadrului de aplicare a unui alt sistem de vot pentru acestia.

Este foarte important ca toti cetatenii romani sa se implice in deciziile care privesc viitorul lor. De aceea, UNPR a sprijinit si va continua sa sprijine modernizarea legislatiei electorale, astfel incat romanii din Diaspora sa isi poata exercita dreptul la vot in cele mai bune conditii. In ultima perioada au fost facute progrese importante, in special prin modificarea legii privind organizarea alegerilor parlamentare”, comenteaza deputatul Nistor, pe un site de socializare.

Precizam ca in baza modificarilor legislative recente, daca un numar de cetateni romani – 100 de persoane, limita stabilita pentru alegerile parlamentare – doresc sa li se infiinteze o sectie de votare, acestia pot completa o cerere, urmand ca, in baza acestor cereri, sa se intocmeasca o lista permanenta, asa cum exista si in sectiile de votare din Romania. Mai concret, Autoritatea Electorala Permanenta va centraliza datele inregistrate in Registrul Electoral si va transmite catre Ministerul Afacerilor Externe o lista cu orasele in care trebuie infiintate sectii de votare.