Sarbu: Ii solicit doamnei Andreicut sa-si dea demisia de onoare, din bun simt!

P1100735

Consilierul judetean Marian Sarbu (PNL) s-a declarat astazi de acord cu ideea colegului sau din CJ Braila, Marian Capatana, ca doctorita Cristinel Andreicut, care este cercetata pentru luare de mita, sa fie acceptata pe o perioada determinata in fruntea Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap – cu o singura conditie: ca perioada determinata sa inceapa si sa se termine astazi. Marian Sarbu i-a cerut demisia de onoare a dr. Andreicut din functia de presedinte al comisiei amintite, post castigat prin concurs, dar in care, potrivit legii, trebuie confirmata de CJ: “Sunt de acord cu ideea de <<perioada determinata>>, adica pana isi da demisia, din bun simt – perioada determinata, adica astazi. Poate sa-si dea demisia. Ii solicit eu demisia doamnei doctor Andreicut. Demisia de onoare i-o solicit!”.

Amintim ca desi a castigat concursul pentru postul amintit in conditii legale, consilierii judeteni au refuzat astazi sa aprobe revenirea ei in functia de presedinte al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, din considerente morale. Mai exact, acestia au apreciat ca doctorita Andreicut, care este cercetata in prezent pentru luare de mita in forma continuata – acuzata ca ar fi luat bani in scopul indeplinirii atributiilor sale de serviciu, respectiv pentru examinarea clinica si pentru analizarea documentelor medicale, in vederea obtinerii pensiei de handicap – nu este o persoana potrivita pentru acea functie.