Sarbu: “Va cer public demisia de onoare!” Iugulescu: “Am luat act de cererea dvs”

P1090002

Consilierul judetean Marian Sarbu (PNL) a fost indignat astazi sa constate ce explicatii da managerul Spitalului Judetean Braila, Mihail Iugulescu, pentru unele probleme extrem de grave inregistrate in unitatea pe care o conduce si socat de modul senin in care acesta a recunoscut ca tolereaza de mai bine de un an de zile comportamente aberante ale unor medici care refuza sa consulte pacientii, fiindca “nu au chef”. Astazi, in plenul Consiliului Judetean, Sarbu (foto) i-a cerut public managerului Iugulescu sa-si dea demisia de onoare din functia pe care o ocupa: “Sunt prea multe cazuri care s-au intamplat sub mandatul dvs! Si cu furtul cistostaticelor, si cu alte furturi, si cu violul unor paciente. Ce ar trebui sa faceti? Ar trebui sa va dati demisia! Eu va cer public demisia, pentru ca nu sunteti capabil sa manageriati acest spital, din punctul meu de vedere! Profesional nu va pot reprosa nimic, poate ca sunteti un chirurg extrordinar de bun, dar dvs nu puteti manageria acest spital!”.
“De ce nu pot manageria? Pentru ca s-au furat citostaticele din farmacia spitalului?”, a venit replica lui Iugulescu.

“Dvs nu puteti struni doctori, dvs nu puteti struni asistentii, dvs nu puteti face nimic acolo, motiv pentru care va solicit public demisia! Demisia de onoare!”

“Am luat act de cererea dvs”, a raspuns linistit managerul Spitalului Judetean.