Botea: Sistemul Urban Braila-Galati nu se va realiza niciodata

P1120263

Presedintele Miscarii Populare Braila, Viorel Botea, nu crede in proiectul „Sistemul Urban Braila-Galati”, initiat de deputatul UNPR Silviu Petrea si  asumat prin semnatura, zilele trecute, de toti parlamentarii din cele doua judete. Botea a declarat astazi ca acest proiect “nu se va realiza niciodata” si si-a argumentat opinia: “Noi in primul rand trebuie sa facem ce e de reparat la noi in ograda, nu sa ne mai extindem si nu stiu ce minuni sa mai vrem sa facem. De fapt, ideea este sa aducem un plus de viata si sa incercam sa reparam acest oras, care este un dezastru, nu sa ma mai duc sa ma mai unesc… cu cine sa ma unesc? Aia de la Galati sunt si ei aproape praf; daca mai merg treburile in modul in care merg, daca se inchide Combinatul siderurgic, s-a terminat tot! Ce proiect sa mai facem cu Galatiul?! Noi in primul rand trebuie sa facem un proiect european pentru Braila, sa reabilitam tot ce inseamna cladiri, infrastructura. Cred ca oamenii politici ar trebui sa se gandeasca la altceva, nu ca am semnat toti sa facem o uniune intre Braila si Galati…

N-avem nevoie de aeroport la Braila, noi avem aeroport la Braila, trebuie doar sa-l reabilitam; nu avem nevoie de pod, tunel subacvatic, aerian, interstelar intre Dobrogea si Braila, pentru ca acest lucru nu va fi facut de nimeni. Si daca s-a semnat nu stiu ce proiect, ce?! Cate nu s-au mai semnat pana acum?”.