Nistor: E necesara reactualizarea planurilor de evacuare in caz de incendiu sau de cutremur, in scoli

1269115_1411607479054819_1974956402_o

Deputatul UNPR Marioara Nistor saluta decizia autoritatilor brailene de a verifica planurile de interventie in caz de urgenta pentru toate scolile din judet, dupa tragedia de la Colectiv. Intr-o postare facuta pe o retea de socializare, Marioara Nistor sustine ca mai ales in cazul scolilor construite cu multi ani in urma, este necesara revizuirea planurilor de evacuare in caz de incendiu sau de cutremur, pentru protejarea copiilor si profesorilor: “Autoritatile din Braila au luat decizia de a revizui planurile de interventie in caz de urgenta din scolile brailene, deoarece protectia copiilor nostri este mai presus decat orice. Planurile de evacuare in caz de incendiu sau de cutremur trebuie reactualizate si realizate cat mai adecvat la noile provocari pentru a preveni orice situatie de risc.
Unitatile care au inceput reabilitarea functioneaza in baza planurilor vechi de evacuare, iar avizele nu mai corespund modificarilor survenite intre timp. In cazul aparitiei unor situatii de urgenta, elevii, personalul didactic si auxiliar trebuie sa respecte un protocol privind pregatirea in astfel de situatii. Chiar daca respectivele cladiri au fost construite in urma cu mai multe decenii, trebuie sa luam masurile necesare pentru a le mentine in conditii de siguranta.
In memoria noastra e inca proaspata tragedia din ‪Colectiv si de acum inainte avem responsabilitatea de a preveni astfel de evenimente. Nu trebuie sa mai trecem vreodata prin momente in care incompetenta si coruptia au marcat atatea vieti omenesti. Protejandu-ne copiii ne protejam viitorul!”.