Simionescu: Inscrierea Brailei in cursa pentru titlul de Capitala Culturala Europeana a fost un act de curaj

P1090894

Primarul municipiul, Aurel Simionescu, apreciaza ca dincolo de faptul ca Braila a fost scoasa din cursa pentru titlul de Capitala Culturala Europeana, in urma selectiei ce s-a desfasurat recent in Bucuresti, important este ca acest proiect a mobilizat un grup de oameni care a muncit mult, pentru acest tel. Simionescu a admis astazi ca filmul de prezentare a Brailei nu a fost tocmai pe gustul sau, insa a precizat ca nu se poate arata neaparat cu degetul catre ceva anume, ce a facut ca orasul nostru sa fie eliminat din competitie. In plus, a spus primarul, demersul inscrierii Brailei in aceasta cursa a fost un act de curaj, ce trebuie apreciat ca atare: “Din punctul meu de vedere, sunt doua lucruri de spus:

1. A fost un act de curaj, pana la urma, si de mobilizare a unui grup mai mic decat speram eu sa fie. Ca a fost bine sau nu cu filmul, cu clipul, asta este alt lucru. Cand stai pe margine, poti sa spui ca ceea ce s-a intamplat n-a fost tocmai bine. Eu am considerat si consider ca ceea ce s-a facut a fost un pas important de actiune, de mobilizare, care n-a mai fost pana acum – cu plusurile si cu minusurile respective. Prezentarea ca atare a avut 3 parti: una a fost  carticica respectiva, proiectul; a doua a fost prezentarea noastra acolo si a treia a fost acel filmulet de prezentare. A fost discutia pe care o stiti, cu filmuletul; si eu am spus ca veriga slaba e in partea aceea – acum, ca acel filmulet ar fi putut fi mai bun sau mai putin bun, cert e ca el a facut parte integranta din tot ansamblul si e greu de spus acum daca a contat una sau alta dintre chestiuni. Partea pozitiva este ca a existat o implicare din partea unui grup de oameni care au vrut sa faca ceva.

2. Partea celalalta e legata de faptul ca suntem in zona in care puteti spune despre Braila orice, dar despre Iasi, am o indoiala ca se poate spune orice. S-a muncit foarte mult si s-au cheltuit bani si la Craiova, pentru a face un dosar extraordinar de profesionist, nemaivazut si nemaipomenit, deci… Eu nu sunt adeptul scenariilor, dar cand vad ce se intampla, ca o motivatie este ca toate trei acele orase selectate – alaturi de Bucuresti – au aeroport si toate 3 sunt foarte aproape de diverse autostrazi si mai ales de vest… imi da niste semne de intrebare”.

Amintim ca in urma selectie desfasurate in Bucuresti, orasele calificate pentru urmatoarea selectie au fost Cluj-Napoca, Timisoara, Baia Mare si Bucuresti, iar cele eliminate din competitia pentru titlul de Capitala Culturala Europeana au fost Alba Iulia, Arad, Bacau, Brasov, Braila, Craiova, Iasi, Sfantu Gheorghe, Suceava si Targu Mures.