Ionel Epureanu, ales presedinte al CJ Braila cu scandal si acuzatii de vot ilegal

P1120681

Alegeri cu scandal, astazi, la Consiliul Judetean Braila. Presedintele CJ a fost ales printr-o procedura incheiata cu scandal si acuzatii de ilegalitate, dupa ce presedintele comisiei de numarare a voturilor, Ovidiu Nechita (PNL), a acuzat ca alesii din tabara majoritara au facut semne pe distincte pe buletinele de vot, ca sa dovedeasca la partid ca au votat pe cine li s-a spus de la PSD.

Cei doi candidati intrati in cursa pentru functia de presedinte au fost Ionel Epureanu (PSD) si independentul Marian Capatana (propus de PNL). Dupa ce s-a inceput numaratoarea voturilor, insa, presedintele comisiei, Ovidiu Nechita, a reclamat ca pe buletinele de vot s-au facut semne distincte, si ca a anuntat ca se retrage din comisie, fiindca nu vrea sa fie parte a unei ilegalitati: “Nu se poate asa ceva! Uitati-va ca se face semn cu pixul! Uitati-va pe buletinele de vot! Nu se poate! Domnule, este jenant! Cum pot sa faca fiecare, pe buletinele de vot,  semne? Ma retrag din comisia de numarare a voturilor, pentru ca la ceea ce vad acolo, este ilegal! Nu se poate asa ceva! Uitati-va la buletine! Stiam de la bun inceput ca se pregateste ceva si de aceea am cerut transparenta totala! Fiecare dintre dvs ati avut fixat sa faceti un semn! Uitati-va ca numai la cel care este propus de dvs, de PSD, sunt semne distincte! Pe acel buletin de vot nu trebuia sa se regaseasca decat 2 cuvinte: <<DA>> sau <<NU>>, nimic altceva, nu alte semne! Este o dovada clara ca dvs controlati votul! Uitati-va ce semne distincte are fiecare buletin de vot! Au semne distincte!”.

La randul sau, consilierul Vasile Cortez  (PNL) a comentat: “Haideti, domnule! Am ajuns sa  facem semne pe buletinele de vot?! Si asa imaginea Consiliului Judetean este facuta paf! Am mai facut-o si astazi! Presedintele de partid fixeaza semne pentru buletinele  de vot, ca sa-l verifice pe cel care voteaza! Suntem de tot rasul!”.

In ciuda protestelor liberale, consilierul social-democrat Ionel Avram, membru al comisiei de numarare a voturilor, a anuntat rezultatul final: Ionel Epureanu a fost ales presedinte al CJ cu 21 de voturi pentru, in timp ce Marian Capatana a strans numai 10 voturi pentru. (foto – noul presedinte CJ Braila, Ionel Epureanu, alaturi de fostul presedinte interimar, Viorel Mortu)