Boboc: Lipsa de reactie si de fermitate a lui Simionescu l-a facut complicele moral al lui Bunea Stancu

P1080688

Senatorul PNL Catalin Boboc este de parere ca primarul Brailei, Aurel Simionescu (PSD), a ajuns dupa gratii pentru ca nu a dat dovada de fermitate si nu a refuzat sa se conformeze solicitarilor fostului sef PSD local, Gheorghe Bunea Stancu si a devenit, astfel, complice al practicilor infractionale ale acestuia din urma. Boboc (foto) accepta ca este posibil ca Simionescu si alti lideri PSD sa nu fi fost de acord cu ceea ce facea Gheorghe Bunea Stancu (aflat si el in inchisoare, la aceasta data), dar spune ca simplul fapt ca s-au temut sa i se impotriveasca ferm acestuia ii face partasi la actele lui de coruptie, dovada ca acum dau socoteala in fata justitiei: “Plasarea in arest a primarului Aurel Simionescu si suspendarea acestuia din functie, prin ordin al prefectului, arunca Primaria Braila intr-o situatie complicata. PNL este ingrijorat ca activitatea in Primaria Braila ar putea fi paralizata, total sau partial, asa cum s-a intamplat si la Consiliul Judetean, dupa arestarea lui Gheorghe Bunea-Stancu si cercetarea altor functionari din institutie.

Este evident ca intregul sistem PSD se pabuseste si ca ies la iveala tot mai multe acte de coruptie savarsite de cei care au condus Braila discretionar, in frunte cu Gheorghe Bunea-Stancu. Brailenii nu au nicio vina pentru aceasta situatie, nu au nicio vina pentru ca orasul lor a ajuns un oras baronizat, un oras al coruptiei si al dispretului fata de lege, un oras care a saracit tot mai mult. Iar daca brailenii o duc astazi prost, daca salariile sunt mici, daca locurile de munca sunt insuficiente este din cauza faptului ca PSD a directionat banii spre propriile buzunare, nu spre nevoile oamenilor. Iar cei de la conducerea PSD care nu au agreat practicile lui Bunea-Stancu, dar s-au temut sa il refuze, se fac partasi pentru tacerea lor si astazi dau socoteala in fata justitiei. Lipsa de reactie si fermitate a fostului primar Aurel Simionescu l-a facut, de fapt, complicele moral al lui Bunea-Stancu”.