Alexandru: Intrarile in Braila arata de parca ai intra intr-o comuna oarecare

P1120111

Consiliul Local Municipal Braila a aprobat astazi indicatorii tehnico-economici ai investitiei “Modernizare Calea Galati, intre Pod Brailita si DJ 221B”,  proiect in valoare de 6,15 milioane lei, prevazut sa dureze 12 luni. Lucrarile vizeaza atat reabilitarea carosabilului si a statiilor de autobuz, cat si realizarea de parcari.

Consilierul municipal Ionel Alexandru (PNG) a declarat ca voteaza cu strangere de inima acest proiect de hotarare, fiindca este dezamagit de modul dezolant in care arata intrarile in oras. Alexandru este de parere ca fiind unul dintre cele mai mari 10 orase ale tarii, Braila ar trebui sa aiba intrari care sa arate modern, cu sosele pe patru benzi, nu sa ai impresia ca intri intr-o comuna oarecare. Alexandru s-a referit direct la intrarea dinspre DJ 221, pe Calea Galati, care, in opinia sa, trebuia modernizata de mult: “Am sustinut ca portiunea de la iesirea din Braila, unde intoarce autobuzul 2, pana la Drumul Judetean 221B sa se largeasca pe 4 benzi, iar motivarea  era urmatoarea: e vorba de o intrare importanta in oras si suntem al 10-lea oras al tarii, deci trebuie sa avem intrari frumoase si moderne, nu o intrare cum e acum pe 2 benzi, ca si cum am intra in comuna nu stiu care”.