Nistor: Daca Guvernul nu e in stare sa asigure majorarea indemnizatiilor pentru mame, sa lase locul altuia, care poate

10153857_1694082740877104_8032426273783620501_n

Deputatul UNPR de Braila Marioara Nistor este nemultumita de comentariile facute recent de premierul Dacian Ciolos, ca Parlamentul, daca adopta reglementarea privind cresterea indemnizatiilor pentru mame, sa precizeze si de unde sa ia Guvernul acesti bani. Marioara Nistor considera ca este treaba Executivului sa identifice sursele de finantare pentru aceasta majorare care este absolut necesara, cu atat mai mult cu cat discutia despre cresterea nivelului indemnizatiilor pentru mame este una care s-a purtat in mai multe runde, in ultimul an: “Misiunea unui Guvern este aceea de a asigura dezvoltarea economica a tarii, un trai decent pentru cetateni, ceea ce inseamna si salarii decente, si pensii decente. Nu este in stare? Atunci sa spuna acest lucru si sa lase locul altuia care poate face acest lucru. Cam asa lucreaza sistemul intr-o democratie.
Discutia despre indemnizatia pentru mame nu este de azi sau de ieri. Despre majorarea plafonului s-a discutat in ultimul an de mai multe ori, ajungandu-se la concluzia ca este necesara majorarea indemnizatiilor de crestere a copilului pentru mame, eliminand totodata plafonul maxim de 3400 de lei si inlocuindu-l cu 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni.
Din ceea ce vad, actualul Executiv nu stie decat sa spuna ca nu sunt bani si ca masurile trebuie amanate. Dar, in acelasi timp, asa cum si romanii stiu foarte bine, Guvernul din care a facut parte UNPR a lasat guvernului Ciolos un buget solid, pe plus, cu o crestere economica solida si cu un nou Cod Fiscal care securizeaza cresterea economica pe termen lung.
Ce se intampla cu toti banii pe care Guvernul Ponta i-a lasat, cu banii rezultati din cresterea economica pe care Romania o are? Care este strategia de guvernare a acestui guvern, daca nu vrea sa orienteze cresterea economica nici spre investitii majore si nici spre buzunarele romanilor?”.