Dan Paun: O Gradina botanica si un Muzeu al figurilor de ceara ar face Braila mai atractiva pentru turisti

P1140284

Candidatul ALDE la Primaria  Brailei, Dan Paun, este de parere ca municipiul are nevoie de o Gradina botanica amenajata dupa standarde moderne, care sa devina unul dintre locurile preferate de cei care doresc sa petreaca ceva timp in aer liber, intr-un loc linistit, in care sa fie inconjurati de flori. In plus, Paun considera ca un spatiu de interes pentru braileni, dar si pentru cei care viziteaza orasul nostru, ar putea fi si un Muzeu al figurilor de ceara: “In primul rand, noi, la Braila, nu avem o Gradina Botanica. Stiu ca s-a vrut,  s-a intentionat, dar totul s-a oprit la intentie si nu stiu de ce nu se da drumul la acest proiect. Pentru ca din cate stiu, exista si proiectul gata facut.

De asemenea, ar fi foarte usor de facut si un Muzeu al figurilor de ceara la Braila; in zona nu exista asa ceva. In acest muzeu s-ar putea organiza sali tematice cu personalitati brailene, incepand cu faimosul Terente, banditul baltilor, continuand cu Codin, etc; apoi putem avea o sala cu figuri de ceara ale personalitatilor lumii muzicale, al personalitatilor politice si asa mai departe. Ar fi un punct de atractie pentru turistii din toata zona.

Cert este ca daca voi putea sa promovez acest proiect al unui Muzeu al figurilor de ceara, inainte de a stabili ce trebuie el sa contina, vom face o dezbatere publica, pentru a vedea ce vor brailenii pentru ei, pentru prietenii lor, pentru turisti, dar si pentru copii, pentru ca acesta poate fi si un loc unde se face educatie”.