Marian Ion: Eu vreau sa elimin din spatiul public agresivitatea cainelui – nu prezenta lui, ci prezenta agresiunii lui

P1160040

Marian Ion, candidat independent la Primaria Brailei, nu crede ca impunerea unei masuri de sanctionare a cetatenilor care hranesc cainii maidanezi ar rezolva in vreun fel problema existentei acestor patrupede pe strazile orasului. Marian Ion a declarat astazi, in cadrul unei intalniri cu candidatii la Primarie, ca infometarea maidanezilor – ca posibil efect al faptului ca cetatenii nu le mai dau de mancare – nu ar duce decat la sporirea agresivitatii animalelor, ceea ce nu este de dorit: “Eu consider ca aceasta sanctiune nu isi atinge in niciun caz scopul, este pur demonstrativa, nu ajuta cu nimic; in plus, consider ca un animal flamand poate sa devina agresiv si ceea ce intentionez eu sa elimin din spatiul public este tocmai aceasta agresivitate a cainelui – nu prezenta lui, ci prezenta agresiunii lui.

De altfel, daca s-ar aplica o astfel de amenda, ar trebui sa ma predau, pentru ca recunosc, am dat si eu de mancare la cainii de pe strada”.

Precizam ca intalnirea de astazi a fost organizata de Mircea Serbanoiu (Federatia Romana pentru Protectia Animalelor) si Cosmin Candea (Asociatia “Vreau sa fiu liber”) cu candidatii la Primaria municipiului, pentru a se discuta solutiile propuse de aspirantii la fotoliul de edil sef, in vederea rezolvarii problemei cainilor vagabonzi din municipiu.