Simionescu: CUP “Dunarea” nu repara strazi intregi, ci doar portiunile in care se sapa pentru remedierea problemelor la conducte

P1070366

Primarul Brailei, Aurel Simionescu, infirma informatiile lansate ieri in spatiul public de senatorul PNL Catalin Boboc, cu privire la faptul ca in viitorul apropiat, Compania de Utilitati Publice “Dunarea” va incepe o serie de lucrari de amploare pe niste strazi, lucrari pe care alte firme “abonate la banul public”, au fost platite sa le faca, dar nu le-au terminat.  Catalin Boboc vorbea despre un aranjament facut intre liderii PSD care conduc  orasul si cei care conduc CUP „Dunarea”, in urma caruia compania ar urma sa realizeze aceste lucrari pe care ar urma sa le treaca in acte ca fiind “reparatii curente”, fiindca altfel nu ar putea aloca in mod legal bani pentru asa ceva.

Presedintele executiv al PSD Braila, Aurel Simionescu, a declarat astazi ca de fapt, CUP “Dunarea” nu poate face asfaltarea unor strazi intregi, fiindca reparatiile curente nu pot fi facute decat pe portiuni mici, de cativa metri, acolo unde echipele sapa pentru a repara o conducta sparta sau a remedia diverse alte probleme, si nicidecum pe kilometri: “CUP <<Dunarea>> nu se ocupa de asfaltarea strazii si alte chestiuni de genul asta. CUP <<Dunarea>> trebuie ca acolo unde a avut interventii legate de spart conducte, legat de alte lucruri de genul asta, sa readuca strada la stadiul initial. Si oricum, aceste reparatii se fac pe portiuni mici, nu pot sa fie pe intreaga strada”.