Tudose: Atacul murdar la adresa lui Dragomir a fost condamnat si de colegii de partid ai celor care l-au pus la cale

P1080566

Deputatul PSD de Braila Mihai Tudose sustine ca desi are banuieli cu privire la faptul ca atacul murdar inregistat recent la adresa colegului sau de partid Marian Dragomir are legatura cu unii politicieni locali, nici el si nici organizatia PSD nu considera vinovat un intreg partid, pentru acea actiune incorecta si ilegala. Mihai Tudose a precizat astazi ca a avut ocazia sa discute cu colegi ai persoanelor banuite ca au fost implicate in atacul amintit si chiar si acestia s-au declarat indignati de astfel de incercari de joasa speta, de compromitere a adversarilor politici: “Faptasii despre care vorbeam mai devreme nu sunt partide, sunt oameni care asa inteleg ei sa-si aduca plusvaloare, sau sa-si demonstreze rolul in organizatia respectiva. Fenomenul asta cu atacuri murdare nu este imbratisat nici de marea masa a colegilor lor. Am discutat cu unii dintre ei si spun asta – si oameni de rand, dar si membri de-ai lor de partid care spun <<Nu se poate asa ceva! Nu se poate asa ceva!>>. Lucrurile astea se afla, chiar se afla! Noi avem niste suspiciuni, am cules niste <<declaratii>>, ne-au spus niste oameni <<Mai, uite ce am auzit noi!>> – ca o fi adevarat, ca o fi parte din intoxicarea respectiva, nu stim, sunt organe abilitate ale statului care isi vor face cu certitudine datoria.

Este nevoie sa fie dat un semnal ca aceste lucruri trebuie sa inceteze. Nu suntem perfecti, niciun candidat nu este perfect, niciun program nu este perfect, dar haideti sa ne batem pe programe, pe ce inseamna o promisiune electorala sau alta; de aici, pana la trucaje si afirmatii calomnioase…  Ajunge, chiar ajunge! Este mare nevoie si de un spatiu mediatic normal, coerent, obiectiv in ceea ce face, asa cum si dvs vreti de la noi, politicienii, sa fim toti normali. Trebuie sa schimbam paradigma impreuna”.

Liderul PSD a refuzat sa nominalizeze partidul din care fac parte persoanele pe care le banuieste ca s-ar afla in spatele fotografiei trucate care era menita sa-l compromita pe candidatul PSD la Primaria municipiului, Marian Dragomir.