Vreti sa fiti pompier voluntar? Implicati-va in proiectul „Salvator din pasiune”!

00

Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta lanseaza o provocare tuturor celor interesati: aceea de a deveni voluntar in cadrul inspectoratelor pentru situatii de urgenta din Romania. Demersul amintit are in vedere atat beneficiile activitatilor de voluntariat, ca expresie a implicarii, solidaritatii si responsabilitatii civice, dar si valoarea acestora pentru comunitate, respectiv ajutorul acordat in timpul situatiilor de urgenta, dar si pentru prevenirea lor.

Mai concret, dupa parcurgerea unor programe de pregatire, voluntarii braileni vor desfasura diverse activitati alaturi de efectivele Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Dunarea”: participarea la misiunile de interventie, utilizarea notiunilor de baza in acordarea primului ajutor calificat, implicarea in actiunile de ajutor umanitar si in cele de popularizare a mesajului preventiv.

Proiectul intitulat „Salvator din pasiune”, se va derula in perioada 10 mai – 29 iulie 2016, timp in care se vor derula trei etape, ce presupun recrutarea si inscrierea candidatilor, analizarea dosarelor si  incheierea contractelor de voluntariat. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cei care doresc sa se alature pompierilor salvatori  sunt urmatoarele: * varsta cuprinsa intre 16 si 65 de ani; * apt din punct de vedere medical; * sa nu fi fost condamnat pentru savarsirea infractiuni lor cu intentie; * sa nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar in cadrul inspectoratelor pentru situatii de urgenta.

Dosarul candidatului trebuie sa contina: cererea de inscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au varsta de peste 18 ani), copie dupa actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau in curs de desfasurare, adeverinta medicala  si acordul parintilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au varsta sub 18 ani.

Perioada de  recrutare si inscrieri este 10mai -17 iunie 2016, in limita a 40 de voluntari pe judet.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obtinute accesand site-ul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta – www.igsu.ro si site-ul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Dunarea” al judetului Braila – www.isubraila.eu.