Chiriac: Daca Iugulescu nu-si asuma functia de director, gasim persoana potrivita si mergem mai departe

P1090794

Noul presedinte al Consiliului Judetean Braila, Iulian Chiriac, declara ca va discuta in perioada urmatoare atat cu managerul Spitalului Judetean, dr. Mihail Iugulescu (foto), cat si cu sefii de sectii si cu medicii, pentru a-si forma o opinie in privinta situatiei din unitatea amintita. Pe de alta parte, insa, seful judetului a precizat astazi ca, la modul general, are pretentia ca managerul Spitalului  sa fie cel care ii comunica situatia si eventual, ii propune si solutii la problemele care apar, iar daca acesta nu este capabil de asa ceva, va gasi pe cineva care sa fie capabil: “O sa merg sa am si discutii cu sefii de sectii, cu medicii, cu managerul, etc, dar pana la urma exista un manager al spitalului care trebuie sa-si asume functia, el trebuie sa-mi spuna mie – sau impreuna trebuie sa hotaram care este partea de dezvoltare a acelui spital pe termen mediu si lung. Daca nu putem sa facem lucrul asta, gasim persoana potrivita si mergem mai departe. O sa am o discutie si cu domnul doctor Iugulescu, sa vedem ce-si doreste el, care este planul lui pe mai departe, astfel incat sa si-l asume”.

Mai mult, Chiriac doreste ca managerul Iugulescu sa vina si cu un plan de „redresare financiara” a spitalului: “As vrea sa vad si un plan de redresare a spitalului din punct de vedere financiar, pentru ca stiti foarte bine ca spitalul traieste din contractul pe care il are cu Casa de Asigurari de Sanatate si as vrea cat mai multe servicii, ca sa vad ca ei isi pot realiza si un plan de dezvoltare. CJ ii va ajuta in continuare pe partea de dotari si pe partea de achizitii, exact cum a promis, fara niciun fel de problema. Mai exista o sursa de bugetare de la Ministerul Sanatatii pe care s-au si alocat ceva banuti catre spital, stiu procedura si sper sa avem o sursa de bugetare si de la minister”.