Dragomir: Trebuie sa alocam fonduri pentru modernizarea scenei de pe Esplanada

14045711_1104692336243058_8872863358487777310_n

Una dintre concluziile pe care le-a tras primarul Marian Dragomir dupa Zilele Brailei, a fost aceea ca este necesara modernizarea scenei de pe Esplanada. Dragomir, care a urmarit personal in acest week-end mai multe spectacole prezentate pe scena amintita, a declarat astazi ca se gandeste la alocarea unei sume pentru modernizarea ei, astfel incat sa ofere conditii cat mai bune artistilor, ceea ce va fi si in avantajul publicului. De asemenea, edilul sef are in vedere si amenajarea cu mai multa grija a zonelor in care se vor desfasura activitatile dedicate Zilelor Brailei – editia 2017: “Vrem ca in zonele in care vom desfasura spectacole in anii viitori sa intram si sa amenajam mai bine acele zone din punct de vedere peisagistic, cu gazon, cu spatii verzi, astfel incat sa putem sa le avem din ce in ce mai frumoase.

De asemenea, ma gandesc la modul foarte serios ca ar trebui sa alocam o suma de bani pentru ca scena actuala sa fie modernizata, dar nu pot sa va dau acum un orizont de timp pentru acest lucru.

Fantanile arteziene au functionat pana la orele 24 si vom prelungi programul in zilele de week-end, in perioada urmatoare, in loc de ora 22, cum este in prezent, acestea sa functioneze pana la ora 23”.