BOSNEAG: ISJ SA INFORMEZE CONSILIERII CARE SUNT CRITERIILE DE EVALUARE A CANDIDATILOR LA FUNCTIILE DE DIRECTORI DE SCOLI

Consilierul municipal Sorin Bosneag (PSD) a solicitat astazi conducerii Primariei sa ceara Inspectoratul Scolar Judetean sa puna la dispozitia alesilor locali informatiile necesare, pentru ca acestia sa stie foarte clar ce au de facut, in calitate de membri ai comisiilor de concurs pentru posturile de directori generali si adjuncti din unitatile de invatamant preuniversitar brailene.

Bosneag considera ca este necesar ca toti consilierii municipali care fac parte din aceste comisii sa stie exact ce prevede legea in acest sens si ce criterii trebuie sa ia in considerare, in evaluarea compententei candidatilor, astfel incat concursul sa fie cat se poate de corect: “Legat de participarea noastra la aceste concursuri, solicit ca aparatul Primariei sa ia legatura cu Inspectoratul Scolar, ca sa ne puna si noua la dispozitie toate – si repet, TOATE – criteriile care se au in vedere in momentul acordarii notelor, pentru ceea ce noi avem competenta sa facem”.