CJ Braila si-a facut pagina pe Facebook. Sunt asteptate opinii, sugestii si chiar critici in legatura cu activitatea institutiei, atat timp cat se pastreaza un limbaj civilizat

Untitled

La cateva zile dupa ce presedintele Consiliului Judetean Braila, Iulian Chiriac, a anuntat ca a decis sa modernizeze site-ul institutiei si sa faca si o pagina de Facebook pentru CJ, apar primele rezultate concrete. Pagina de FB a Consiliului este functionala si deja au fost postate informatii si fotografii de la cateva dintre activitatile desfasurate in judet, cu finantare de la buget. Astfel, printre altele, exista  imagini de la festivitatea de incheiere a Simpozionului international de sculptura monumentala “Nicapetre”, informatii cu privire la lucrarile de reabilitare la statia de pompare apa a Casei Tineretului (cu data inceperii lucrarilor, stadiul lucrarilor, termen de finalizare), imagini de la procedura de verificare a lucrarilor de intretinere si plombari realizate pe DJ 202B, informatii legate de diverse actiuni culturale organizate de CJ, precum si unele legate de sedintele CJ.

Seful judetului isi propune ca si in acest fel, sa-si dovedeasca buna intentie in ceea ce priveste transparenta actiunilor si a cheltuirii banului public, iar cetatenii sa poata sa intre in legatura cu autoritatile usor si direct, pentru a-si exprima opiniile, sugestiile si chiar reclamatiile. Iulian Chiriac a precizat ca sunt acceptate si criticile pe pagina CJ, atat timp cat sunt facute intr-un limbaj civilizat, fara jigniri, injurii sau alte exprimari de acest tip.

Dat fiind ca mai exista o pagina de FB cu numele “Consiliul Judetean Braila”, precizam ca pagina oficiala a institutiei amintite poate fi gasita aici: https://www.facebook.com/ConsiliulJudeteanBraila/?fref=ts

Dupa cum am aflat, inca se mai lucreaza la “noua fata“ a site-ului CJ si mai dureaza putin, pana cand aceasta va fi gata.