CONSILIERUL POPA: AVEM ONOAREA SA VOTAM UN AGENT ACOPERIT, UN SEF DE GRUPARE MAFIOTA, UN ANALFABET, UN IMBECIL

Consilierul municipal brailean Petrica Popa (PNL) arata un dispret profund pentru unii dintre cei care au fost desemnati drept candidati – inca neoficiali, nefiind validati de la centru – la alegerile parlamentare de la finele acestui an. Intr-o postare facuta pe o retea de socializare, Petrica Popa descrie o perspectiva intunecata pentru alegatorul brailean, care, in opinia sa, va avea de optat peste circa 2 luni intre un “agent acoperit”, un “analfabet cu doctorat”, un “parlamentar bogat cu relatii masonice”, un “sef de grupare mafiota”, “o persoana <<influienta>>, aservita altor state”, “un inocent” si “un imbecil”: “Lolek si Bolek candideaza pentru al cincilea mandat de parlamentar pentru judetul Braila. Iubirea electoratului brailean este evidenta.Pentru a fi economici nici nu ar fi necesar sa mai fie scrutin. Avem onoarea sa votam personuli…pardon! personalitati care nu au facut , nu fac si nu vor face mai putin decat nimic.Voi , pretenii mei de pe facebook, ce fel da parlamentar doriti? Va sugerez variante :1. Ganditorul de la Hamagia cu basca de Braila(de Valea Canepi);2.Agentul acoperit descoperit cu doctorat declarat nul prin propie renuntare;3.Analfabetul titrat cu doctorat ;4. parlamentarul care are bani, are relatii masonice,are lipsa de dragoste de neam si tara;5.seful de grupare mafiota care mai merge (din cand in cand) la biserici;6.persoana influienta economic ,dar aservita intereselor altor state;7.inocent;8.imbecil”.

Dat fiind ca si candidatii PNL au fost anuntati public – ei nefiind inca validati, deci putand sa apara schimbari pana la depunerea oficiala a candidaturilor -, este de presupus ca intre cei descrisi de Popa s-ar putea afla si propriii colegi: Florin Carligea, Danut Lungu si Radu Popa.