14-16 OCTOMBRIE, PARCUL MONUMENT – FESTIVALUL FLORILOR DE TOAMNA

Dupa ce a schimbat substantial “stilul” sarbatorilor dedicate Zilelor Brailei, noul primar, Marian Dragomir a modificat si conceptul Festivalului Florilor de Toamna, pe care vrea sa-l transforme intr-un eveniment cu un impact cultural mult mai mare decat pana acum. Noua abordare vizeaza printre altele, mutarea evenimentelor din Gradina publica in Parcul Monument, includerea in program a unor momente artistice sustinute de trupe mari din domeniu, nu doar de artisti locali, dar si de o alta schimbare: interzicerea gratarelor, astfel incat brailenii care vor veni sa viziteze expozitia si sa urmareasca spectacolele nu vor mai fi deranjati de fum. Mai exact, vor fi permise numai standurile cu preparatele traditionale la ceaun.

Manifestarile programate – cu exceptia concertului Voltaj” – se vor desfasura la rondoul din parc, unde vor fi amenajate standurile cu flori scoase la vanzare, dar vor fi realizate, in acelasi timp, cateva amenajari peisagistice care sa infrumuseteze zona.

„Am incercat ca la acest festival sa avem o abordare la fel de moderna ca si la Zilele Brailei. Vineri, 14 octombrie, vom avea un concert al trupei <<Voltaj>> in parcarea de la Braila Mall, iar sambata, 15 octombrie, in Parcul Monument, incepand cu ora 16, vor veni cei de la Teatrul <<Masca>> din Bucuresti, pentru a desfasura un spectacol de teatru in aer liber cu 11 statui vivante, care vor fi amplasate in diferite locatii din parc. Incercam prin aceasta metoda sa aducem si teatru in aer liber, sa facem si spectacol cu unul dintre cele mai renumite teatre din Romania, care practica acest tip nonconformist de spectacol in aer liber.

In paralel, pe langa spectacolul oferit de cei de la teatrul <<Masca>>, la Festivalul Florilor de Toamna vom avea si formatii de pe plan local, care vor interpreta melodii populare din zona noastra, vor dansa pe scena, pentru ca incercam in felul acesta sa avem o prezentare cat mai dinamica si brailenii sa vina intr-un numar cat mai mare la festival”, a declarat edilul sef.

Dragomir a mai precizat ca nu va fi permis accesul masinilor in zona rondoului din Parc si nici pe aleea care duce catre acesta, astfel incat soferii o sa-si poata lasa masinile doar in parcarea din fata Salii Polivalente.