ANCUTA: DESI PIERD MANDATUL DE CONSILIER COMUNAL, VOI PARTICIPA LA TOATE SEDINTELE CL VADENI SI VOI CONTESTA TOATE HOTARARILE ILEGALE

Cristian Ancuta, care a trecut zilele trecute la PMP Braila – sub sigla caruia va candida pentru un loc in Senat -, sustine ca desi va pierde mandatul de consilier comunal (obtinut pe lista ALDE), va continua sa-i reprezinte ca si pana acum pe locuitorii din Vadeni care l-au votat la alegerile locale. El a declarat pentru MD Press ca va fi prezent la toate sedintele CL Vadeni si va contesta fiecare hotarare de Consiliu pe care o va considera ilegala: “Chiar daca nu voi mai fi consilier local, pentru ca va trebui sa-mi dau demisia – lucru pe care inca nu l-am facut,  astept ca actele sa-si faca efectul, conform procedurilor, eu nu mi-am dat demisia din ALDE inca -, voi continua activitatea in calitate de locuitor al comunei Vadeni, deci voi fi in continuare prezent la toate sedintele de Consiliu Local, de asa maniera, incat oamenii sa fie reprezentati cu un punct de vedere corect vizavi de ce se voteaza pentru ei”.

Atentionat ca in calitate de simplu cetatean nu mai poate lua cuvantul in Consiliul Local de cate ori doreste si nu mai poate solicita anumite documente atat de usor, precum o putea face ca si consilier comunal, Ancuta ne-a spus: “Da, asta e o procedura normala pana la urma; dar nu este nevoie sa vorbesti in plenul CL, ca sa poti face propuneri. Propunerile se pot face in scris, iar proiectele de hotarare pe care le consider incorecte le voi contesta in continuare,  lucru pe care l-am facut si pana acum. Iar oamenii vor fi informati in legatura cu tot ce se intampla la Primaria Vadeni, ca si pana acum”.