BOTEA: INTREBARILE DE LA CONCURSUL PENTRU DIRECTORI DE SCOLI AU FOST DE NIVEL MEDIU. EU LE-AS FI FACUT MAI GRELE

Prim-vicepresedintele PMP Braila, Viorel Botea, declara ca desi intrebarile la care a trebuit sa raspunda candidatii la functiile de directori de scoli au fost “destul de OK”, el, personal, le-ar fi facut putin mai dificile, fiindca totusi, posturile respective sunt unele de mare raspundere. Mai exact, Botea califica drept OK intrebarile de genul: “Pantofii au intotdeauna: piele, sireturi, talpi, tocuri”, “Magarul are: grajd, potcoave, harnasament, copite, coama” “Fiecare ziar are: fotografii, titluri, reclame, suplimente”, “Fiecare rau are: pesti, poduri, nave, praguri, panta de curgere”, care, in opinia sa, nu sunt deloc penibile, ci poate doar ar fi trebuit formulate putin altfel.

In orice caz, profesorul Viorel Botea, fost inspector scolar general, apreciaza ca intrebarile adresate candidatilor au fost “de nivel mediu”: “Personal, eu dadeam intrebari mult mai grele. De ce dadeam mult mai grele? Pentru ca in momentul in care pui niste directori pe 4 ani, in opinia mea, testul ar trebui sa fie undeva mediu ++ , adica putin catre un examen mai dur”.

Pe de alta parte,  intrebat daca din semnalele pe care le are, concursul pentru directori a fost unul corect, din punct de vedere al lipsei unor influente politice sau de alta natura decat cele strict profesionale, liderul PMP a spus: “Nu am in aceasta clipa informatii despre lucruri care nu au fost in regula”.