INCEPAND DE ASTAZI, BRAILENII CU VENITURI REDUSE POT DEPUNE CERERI PENTRU AJUTOARE DE INCALZIRE

Primaria Brailei anunta ca incepand de astazi,  persoanele/familiile cu venituri reduse care doresc sa primeasca in aceasta iarna ajutoare pentru incalzire pot depune cereri la Directia de Asistenta Sociala. Potrivit reglementarilor legale, persoanele singure /familiile care au un venit de pana la 615 lei, respectiv pana la 615 lei/membru de familie, pot beneficia de acest sprijin financiar acordat pentru acoperirea unei parti din cheltuielile aferente incalzirii locuintei in perioada sezonului rece.

Ajutoarele pentru incalzire se acorda in functie de sistemul de incalzire folosit – gaze naturale, lemne, carbuni sau combustibili petrolieri, energie electrica -, cu precizarea ca se acorda pentru un singur sistem de incalzire. Acest sprijin financiar se acorda pe baza de cerere insotita de o declaratie pe propria raspundere, la care se adauga actele doveditoare care sa ateste componenta familiei si veniturile realizate de catre membrii acesteia. Cererea si declaratia pe propria raspundere contin 26 de pagini si pot fi obtinute gratuit de la Directia de Asistenta Sociala Braila, sau pot fi descarcate de pe site-ul institutiei.

Persoanele care detin sub orice forma (proprietate, inchiriere, comodat, etc) un alt spatiu locativ in afara locuintei de domiciliu, terenuri, autoturisme, motociclete, sau depozite bancare de peste 3.000 lei, nu beneficiaza de ajutorul pentru incalzirea locuintei.

Pentru sezonul rece 2016 – 2017, sprijinul financiar se acorda pentru 5 luni (respectiv pentru perioada noiembrie – martie), in cazul in care beneficiarii depun documentele amintite pana la data 20 noiembrie 2016, inclusiv. Cei care vor depune cereri data de 20 noiembrie vor primi doar ajutorul pentru 4 luni (decembrie – martie).

Depunerea dosarului pentru ajutorul de incalzire se face la sediul Directiei de Asistenta Sociala Braila, din Bdul. Al. I. Cuza, de luni pana vineri, intre 8:00 – 14:00.