PETREA: DE ANI DE ZILE, IN BRAILA SE ASFALTEAZA LA MISTO

Deputatul PRU Dorin Silviu Petrea considera ca indiferent cand se vor termina contestatiile si vor putea incepe plombarile si asfaltarile in municipiu, lucrarile se vor face tot de mantuiala si vor tine tot putin, asa cum s-a intamplat dintotdeauna  in Braila. Petrea a declarat astazi ca de ani de zile, in Braila “se asfalteaza la misto” si nu exista mari sperante ca acum sa se intample altfel.

Deputatul PRU are totusi o speranta: aceea ca acum, cand nu mai este oficial primar si cand circula cu masina proprie, fostul edil Aurel Simionescu sa vada in ce hal sunt strazile: “Eu sper sa se treaca de faza de contestatii si orasul sa fie asfaltat. Din pacate, desi se va aloca o suma uriasa, nu se vor face decat iar niste asfaltari – imi cer scuze pentru termen, dar asta este termenul pe care pot sa-l spun – <<la misto>>; de ani de zile ni se asfalteaza la misto, intotdeauna strazile sunt stricate.

Eu ma asteptam ca acum, domnul primar Simionescu, dupa ce merge cu masina proprie si nu mai foloseste masinile din garajul Primariei, sa-si dea seama ca de fapt, avem un oras bombardat”.