PETREA: MUSCELEANU A FOST TRIMIS DE NOI SA-L AJUTE PE OBREJA SA DESTABILIZEZE ALDE INAINTE DE ALEGERI

Presedintele PRU Braila, deputatul Dorin Silviu Petrea, sustine ca organizatia sa are mai mult de 4 membri, astfel incat este exagerat sa se spuna ca prin plecarea la ALDE a fostului presedinte, Gabriel Monu Musceleanu, precum si a fostului candidat la Primaria municipiului, Nicusor Carac (foto), ar fi parasit filiala jumatate din membri.

In lipsa unui raspuns mai inspirat, Petrea continua sa ofere presei explicatia initiala pentru aceasta dezertare din PRU si spune ca el a fost cel care l-a trimis pe Musceleanu la ALDE, ca spion in teren, sa destabilizeze tabara adversarilor: “Domnul Musceleanu a fost trimis de noi la ALDE, pentru a avea si noi omul nostru in ALDE Braila si pentru a face tot posibilul sa destructuram ALDE pana la alegeri, ceea ce se si intampla”.

L-am intrebat pe Musceleanu de ce crede ca ar avea nevoie de cineva care sa afecteze substantial sansele ALDE in alegerile parlamentare, cand cei din partidul amintit il aveau deja pe Gheorghi Obreja, candidat pe locul 1 pe lista pentru Camera Deputatilor, care se ocupa cu succes de acest lucru de luni de zile.

“Il ajutam, ii ajutam si noi, le dam o mana de ajutor, ca am simtit ca au nevoie de mana asta de ajutor pentru aceste alegeri parlamentare”, a comentat Petrea.

In plus, deputatul PRU spune ca oricum, fostul sau coleg, Gabriel Musceleanu, ar fi fost un candidat mult mai bun pe listele ALDE pentru Camera Deputatilor, decat Gheorghi Obreja.