ANCUTA: IUGULESCU AR FI TREBUIT SA-SI DEA DEMISIA DE MULT TIMP, CA MANAGER CARE NU A REUSIT SA TINA IN FRAU O UNITATE

Fostul consilier judetean Cristian Ancuta, actual candidat PMP la Senat, declara ca medicul Bogdan Minescu (candidat PNL la Camera Deputatilor) are dreptate cand spune ca managerul Spitalului Judetean, Mihail Iugulescu, nu are nicio vina pentru blocarea, timp de ani de zile, a investitiilor de la unitatea amintita. Ancuta este de acord si cu opinia lui Minescu in legatura cu faptul ca vinovatia in aceasta chestiune ii apartine fostului Consiliu Judetean, din care au facut amandoi parte: “Managerul a avut alte probleme, probabil nu trebuia sa intre foarte mult in actul medical si in a ingreuna activitatea medicilor, din cate am auzit, dar vizavi de investitii, nu are niciun fel vina”.

In ceea ce priveste celelalte probleme de la Spitalul Judetean, semnalate de-a lungul timpului de presa locala, Ancuta crede ca managerul Iugulescu poarta o mare parte din vina, motiv pentru care ar fi trebuit sa-si dea de mult demisia: “Managerul e manager, trebuie sa managerieze. Daca aceste probleme vedem cu totii ca au existat, dumnealui trebuia sa-si dea demisia de foarte mult timp, din punct de vedere al managerului care nu a reusit sa tina in frau o unitate”.

Cristian Ancuta admite si faptul ca in ultimii ani, fostii consilieri judeteni nu au fost suficient de severi cu Mihail Iugulescu: “Din pacate, nu – si asta s-a vazut in modul in votul care s-a dat pentru prelungirea mandatului sau, pentru taxarea sau netaxarea activitatii dumnealui”.

La randul sau, deputatul PMP Marioara Nistor a comentat: “Nu se poate sa fii manager, sa fii la conducerea unei institutii si sa nu raspunzi de ceea ce se intampla in institutia pe care o conduci! Daca nu pot, plec!”.