CHIRIAC: NICI MIE NU-MI PLAC CHESTIILE RESTRICTIVE. TREBUIE SCHIMBAT REGULAMENTUL PRIVIND ASOCIERILE CU PRIMARIILE

Consilierul judetean Vasile Cortez (PNL) i-a cerut presedintelui CJ Braila, Iulian Chiriac, sa se modifice regulamentul in baza caruia se realizeaza asocierile intre CJ si primarii, pentru finantarea diverselor proiecte de interes comunitar. Vasile Cortez sustine ca la momentul la care a fost intocmit regulamentul respectiv, acesta a fost bun, insa acum sunt alte conditii si documentul respectiv trebuie actualizat, fiindca in unele cazuri, mai mult incurca lucrurile: “Sunt situatii in care sunt cate 4-5 miliarde lei vechi pe care nu le mai putem cheltui, constatam ca nu s-a depus documentatia necesara… Un primar, indiferent de unde este el, si-aduna in excedent niste bani si daca nu-i mai are, nu poate sa depuna proiectul, sa fie in aceeasi linie cu Consiliul Judetean, din punct de vedere financiar; trebuie facute niste modificiari la regulament. El a fost un regulament bun la data aia, insa acum asocierile sunt foarte multe, trebuie sa ne incadram, sa le dam bani la primarii”.

Iulian Chiriac a fost de acord ca este nevoie de unele modificari ale regulamentului in baza caruia sunt finantate proiectele primariilor din judet si le-a cerut alesilor locali sa vina cu propuneri in acest sens: “Noi le dam anumiti bani – dau un exemplu: 10 lei, ei cheltuiesc 8, raman cu 2 lei si sa le dam posibilitatea cu banii ramasi sa ma poata scrie un proiectel, astfel incat comunitatea de acolo sa beneficieze de cat mai multe proiecte si banii sa fie cheltuiti in timp util. Chestiile restrictive nici mie nu-mi plac, sa lasam lucrurile si procedurile sa fie duse pana la capat si acei bani sa fie cheltuiti cu folos in interesul cetatenilor”.