NECHITA A CASTIGAT PROCESUL CU DIRECTORUL VRABIE, PE CARE-L ACUZASE CA “INTOTDEAUNA ERA BAUT” LA SERVICIU

Consilierul judetean Ovidiu Nechita (PNL) a castigat procesul pe care i l-a intentat directorul Achizitiilor Publice din cadrul CJ Braila, Marian Vrabie (foto), dupa ce liberalul a spus ca l-a gasit de mai multe ori in stare de ebrietate, in timpul orelor de program. Acum, in loc sa se aleaga cu onoarea “reparata”, Vrabie va fi nevoit sa-i mai plateasca lui Nechita si 2000 lei, cheltuieli de judecata, dupa ce o instanta a Tribunalului Braila i-a dat consilierului judetean castig de cauza.

Conflictul “oficial” intre cei doi a aparut in luna mai 2015, intr-o sedinta a CJ, cand liberalul a declarat, referindu-se la perioada cat a fost sef al CJ Braila (adica pana la finele lui decembrie 2014): “Eu cand am fost sa vorbesc cu domnul Vrabie despre aceste probleme, intotdeauna era baut. Era sub influenta bauturilor alcoolice.

Domnule Vrabie, in ultimele 10 zile din mandatul meu de vicepresedinte CJ mi-ati reprosat ca nu va primesc sa stam de vorba. Stiti foarte bine ca nu ma puteam intelege cu dvs, ca erati sub influenta bauturilor alcoolice. Este jenant ca avem aceasta discutie, dar daca vreti s-o dezvolt, o dezvolt fara nicio problema.  Eu nu am putut sa discut cu dvs despre mai multe proiecte de hotarare  in cele 10 zile, pana am fost demis; nu se putea discuta cu dvs, pentru ca erati sub influenta bauturilor alcoolice!”.

Vrabie i-a cerut lui Nechita sa-si ceara scuze pentru declaratiile respective,  liberalul a refuzat, astfel incat directorul CJ l-a dat in judecata, avand pretentia ca daca pierde procesul, liberalul sa-si ceara scuze in 3 sedinte consecutive ale Consiliului Judetean, sa-si ceara scuze in doua ziare si sa-i achite si 10.000 lei, cat il costa avocatul.

Nechita ne-a declarat astazi ca in prima instanta nu s-a prezentat, insa daca a pierdut procesul, a facut apel si a adus si martori care au sustinut afirmatiile sale, asa incat a avut castig de cauza: “E sentinta definitiva. Prima data eu nu m-am prezentat absolut deloc, am crezut ca el intelege ca nu vreau ca sa ma judec si a fost doar un semnal prin care am transmis realitatea. Nu m-am prezentat la proces, in prima faza a castigat el, am facut apel si acum am castigat eu. M-am dus si cu martori acum, din Consiliul Judetean am avut martori. Nu functionari din CJ, ci consilieri judeteni.

Practic, pretentiile lui au fost sa ii dau 10.000 lei, sa platesc  cheltuielile de judecata. Eu nu am avut nicio pretentie, doar atat, sa plateasca cheltuielile de judecata i-a cerut avocatul. Eu nu am avut nicio pretentie”.