TUDOSE: VREM SA AMENAJAM O NOUA TRAVERSARE A DUNARII, CU BACURILE CJ, MAI APROAPE DE SUDUL INSULEI MARI A BRAILEI

Presedintele  Consiliului Judetean, Iulian Chiriac, si parlamentarii PSD braileni discuta despre o posibila varianta de rezolvare – macar partiala – a problemei  transportului rutier in Insula Mare a Brailei. Dincolo de varianta cu repararea drumurilor din IMB – care oricum se strica rapid, din cauza masinilor si utilajelor agricole mari care circula in zona  -, seful judetului si parlamentarii social-democrati analizeaza o alta solutie, pentru care ei spun ca deja exista un studiu: amenajarea unei treceri cu bacul catre IMB intr-una din comunele  din judet, iar bacurile sa fie ale Consiliului Judetean, astfel incat sa nu mai stea nici cetatenii, nici autoritatile la mana unor privati, asa cum se intampla acum.

Informatia a fost prezentata presei astazi de catre deputatul PSD Mihai Tudose, care spune ca in acest fel, cei care au drum in sudul Insulei Mari nu ar mai trebui sa treaca pe celalalt mal de la Braila si apoi da parcurga acele drumuri proaste, ca sa ajunga in capatul celalalt al IMB, ci ar merge pe soselele de pe terasa pana intr-o zona mai apropiata de destinatie si de acolo ar trece cu bacul: ”Trebuie gandita acolo iesirea din Insula – pe capatul acela de Insula -, cuplarea cu drumurile nationale din partea de sud a judetului, cu bac propriu al Consiliului Judetean, fiindca acum stam… stiti, orice presiune pusa pe Insula Mare a Brailei are contramasura: <<E bacul meu, daca eu mi-l iau, ii las pe baietii aia Robinson Crusoe….>>. Si atunci 40-50 de km de drum de la Braila, pana la Marasu- Frecatei, poti sa-i ai pe drumurile judetene si nationale si sa treci Dunarea exact in dreptul localitatilor respective, cu bacul”.