DRAGHINCESCU APARA NOUA ADMINISTRATIE PSD: INAINTE DRUMURILE ERAU ABSOLUT EXECRABILE, IAR ACUM SUNT PROASTE – DECI EXISTA O IMBUNATATIRE!

Consilierul judetean Simona Draghincescu (PND) a sarit astazi in apararea aliatilor sai social-democrati, in cadrul discutiilor din CJ Braila, pe tema modului in care s-au facut reparatiile la unele drumuri judetene.

Dupa ce liberalul Marian Sirbu a declarat ca lucrarile de reparatii facute in cursul acestui an sunt sub orice critica si ca soselele respective sunt proaste, Draghincescu a tinut sa sublinieze ca exista, totusi, o imbunatatire: “Erau niste drumuri absolut execrabile si nepracticabile, si asa cum arata acuma… sunt proaste. Cu siguranta exista dorinta de a fi mai bine. Asa cum a spus si domnul presedinte (presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac, PSD – n.r.), eu consider ca toate proiectele astea unde sunt modernizarile aprobate, unde aprobam documentatia tehnico-economica, nu cred ca este un proiect prin care vom astupa doar gropile, ci se va face reparatia drumului si remedierea; asa cum a fost acuma, CJ a gasit o solutie de moment, ca sa se poata circula pe drumurile alea, ca altfel erau nepracticabile”.