DRAGOMIR: AM AVUT O DISCUTIE FOARTE DURA CU CEI DE LA TELOR. LE-AM SPUS CUVANTUL ACELA CARE INCEPE CU “P”. MA REFER LA “PENALITATI”

“Am avut o discutie foarte dura cu reprezentatii firmei care se ocupa de reabilitarea Caii Galati si le-am spus cuvantul acela care incepe cu <<P>>. Ma refer la <<penalitati>>” – este comentariul facut astazi de primarul Brailei, Marian Dragomir, in legatura cu modul in care se desfasoara lucrarile pe artera amintita. Daca pana acum, Dragomir declara ca Telor este in grafic si nu are ce sa-i faca, mai nou, edilul sef pare ca s-a saturat sa fie injurat de brailenii care circula pe Calea Galati si care sunt exasperati de taraganarea lucrarilor. Cetatenii considera inacceptabil ca firma respectiva sa stea degeaba luni de zile, in loc sa se apuce de turnat asfaltul, astfel incat soferii sa nu-si mai distruga masinile in gropile din zona, iar localnicii sa nu mai fie nevoiti sa suporte praful si mizeria aferenta.

Primarul spune ca pus piciorul in prag si ca firma “Telor Invest” Bucuresti se va apuca de treaba chiar de astazi: “Am avut o discutie foarte dura cu cei de la Telor. Cert este ca in urma acestor discutii, dansii au inteles ca trebuie neaparat sa inceapa lucrarile, au adus utilajele, astazi fac probe la statia de asfalt si de maine ar trebui sa fie cu utilajele si cu muncitorii pe teren”.

Intrebat daca atunci cand a vizitat santierul de pe Calea Galati, a vazut vreun muncitor cu vesta pe care scria “Tancrad”, edilul sef a raspuns: “Atunci cand am ajuns eu, n-am vazut niciunul. Dar nu i-am vazut cu niciun fel de veste, pe unii dintre ei”.