DANAILA: DE CE MAI INITIEZI UN PROIECT, DACA ESTI IMPOTRIVA LUI?! E O GLUMA PROASTA CE S-A INTAMPLAT CU PROIECTUL LUI ANTISTESCU

Consilierul judetean Alexandru Danaila (PNL), fost viceprimar al Brailei, declara ca in trecut a avut o relatie “extrem de tensionata” cu omul de afaceri Gheorghe Antistescu, insa nu poate sa nu-i dea dreptate, atunci cand ceea ce sustine acesta este corect.

Danaila considera ca nu este in regula faptul ca proiectul lui Antistescu, de a reamenaja strada Anghel Saligny pe banii lui, sa fie respins in Consiliul Local Municipal fara argumente intemeiate, atata timp cat anterior, CLM isi daduse acordul de principiu pentru acelasi proiect: “CLM i-a acordat domnul Antistescu dreptul, in luna iunie, sa faca niste demersuri pentru a amenaja strada acolo, iar lucrul asta a fost trecut cu vederea. S-a indus o falsa idee ca PNL ar avea ceva avantaje, ceva interese legate de situatia asta cu Antistescu. Nu! Primaria poate sa faca amenajarea aprobata in zona falezei? Se pare ca nu, pentru ca n-are bani, un sens giratoriu costa o gramada de bani cand il face Primaria, cand il face un privat costa sub jumatate din pret – sunt si devizele puse la documentatia pentru hotararea de Consiliu. Deci sunt chestiuni care ar trebui gestionate mult mai bine din punct de vedere administrativ si al executivului. Si ii solicit pe aceasta cale primarului sa se implice in toate problemele care tin de infrastructura locala, pentru ca sunt trecute cu vederea”.

Intrebat daca in viziunea sa, CLM ar trebui sa aprobe proiectul prezentat de Antistescu in forma initiala, Danaila a raspuns: “In viziunea mea, este obligatoriu sa se puna in aplicare prevederile urbanistice aprobate de CLM printr-un Plan de Urbanistic Zonal (PUZ). Mi se pare hilara situatia in care – la fel ca la Consiliul Judetean – initiatorii isi resping propriile proiecte. Este o situatie neinteleasa… De ce mai initiezi un proiect, daca esti impotriva lui?! Asta e o gluma proasta, ce se intampla, da?

In zona respectiva a fost aprobat un PUZ pentru sistematizarea zonei. Arhitectii au spus ca ar fi nevoie de al doilea sens giratoriu, la intersectia strazii Saligny cu strada Imparatul Traian, hotarare care a fost aprobata de CLM anul trecut. Primaria, cand va vrea sa amenajeze strada aia, va fi obligata sa faca acel sens giratoriu, pentru ca nu se poate emite autorizatie de construire decat asa cum sunt prevederile urbanistice ale PUZ. Daca vine un privat acum sau o parte interesata – legea spune ca o parte interesata poate sa faca asta – sa faca lucrarea pe alti bani decat cei publici si sa predea lucrarea Primariei… Lucrarea aia nu poate sa ramana a lui Antistescu! S-a intamplat in spate la Lidl, pe Bulevardul Dorobanti, unde s-a dat acordul societatii care a construit magazinul Lidl, vizavi de pompieri, sa faca amenajarea unei strazi pe bani proprii. Si atunci CLM si-a dat acordul, s-a dat autorizatia de construire si s-a facut fundatia, pentru ca oamenii din zona aveau probleme cu traficul greu, de marfa. Deci e o chestiune care s-a mai intamplat, nu e nimic nemaivazut si nemaiauzit”.