DAEA SE MANDRESTE CU MODUL IN CARE A GESTIONAT MINISTERUL AGRICULTURII PROBLEMA SUBVENTIILOR

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea, se mandreste cu modul in care s-a gestionat in mandatul sau problema subventiilor pentru agricultori. Daea a participat astazi la deschiderea Targului National „AgriCultura” Braila, unde a declarat, printre altele, ca obiectivul prioritar pentru agricultura romaneasca este acela de a acorda la timp subventiile si ca din punctul acesta de vedere, nu exista motive de repros: “Anul acesta a fost pentru prima data cand in agricultura s-au dat subventiile la timp si acestea, alaturi de activitatea fermierilor, a conditiilor naturale care au fost propice anului agricol, rezultatele sunt pe masura asteptarilor si sunt rezultate bune.

In al doilea rand, este pentru prima data, in anul acesta, cand s-au depus cererile pentru subventii anul agricol 2017-2018, pana la 15 mai. Suntem singura tara din UE care am incheiat aceasta operatiune pe data de 15 mai. Celelalte tari au solicitat prelungiri. Noi am facut acest lucru pentru a da posibilitatea ca incepand de la 1 iulie si pana la 1 octombrie sa putem realiza controalele in teritoriu, iar acum, cand va vorbesc, se realizeaza ultimele operatiuni in aceasta portiune administrativa, in aceasta activitate de care va spun, de control, in asa fel, incat pe data de 16 octombrie sa dam drumul la plati. Pentru aceasta, pentru 16 octombrie avem banii in bugetul Ministerului Agriculturii, prin rectificarea din Guvern ni s-a acordat intreaga suma, in asa fel, incat sa putem acorda subventiile”.

Amintim ca Targul National „AgriCultura”, organizat de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Braila, se desfasoara in perioada 28 septembrie – 1 octombrie pe platforma Braila Mall.

Declaratia integrala a ministrului Daea pe tema subventiilor, aici: