DRAGOMIR: ACUM, PIATA MICROHALA ESTE POATE CEA MAI MODERNA PIATA DIN BRAILA

Astazi a fost inaugurata oficial noua Piata Microhala, care a fost reabilitata si modernizata, valoarea investitiei facuta de Municipalitate fiind de peste 8,5 miliarde lei vechi.

Primarul Brailei, Marian Dragomir, a declarat ca lucrarile au fost intarziate de faptul ca nu au existat planurile din 1960, cand s-a construit piata amintita, astfel incat atunci cand s-a sapat, s-a dat peste retele despre care nu se stia si a fost nevoie sa se execute niste lucrari suplimentare.

In opinia edilului sef, acum, odata finalizata, Piata Microhala este “poate cea mai moderna din Braila”: “Marcam astazi constructia primei piete din mandatul nostru. Ne aducem aminte cu tristete de modul in care arata aceasta piata, cu placi de azbociment, cu cearceafuri, intr-o stare foarte degradata si iata, acum inauguram aceasta piata moderna, poate cea mai moderna din Braila.

Faptul ca au fost investiti aici aproape 8,5 miliarde lei vechi reprezinta doar un inceput al administratiei, pentru a investi in pietele din municipiul Braila. Urmeaza ca in sedinta de Consiliu Local din luna aceasta sa aprobam majorarea de capital social pentru modernizarea Pietei Concordia, in tot ansamblul ei, partea care apartine Primariei municipiului Braila. Urmeaza sa fie lansata si  licitatia pentru Piata de gros si apoi, anul viitor, sa ne orientam si catre anumite zone din Piata Mare – zona de producatori si Piata Saraca. Apoi vom merge in toate celelalte piete.

Nu a fost simplu, lucrarile au fost deosebit de ample, din anul 1960, cand s-a construit aceasta piata, nu au existat schite, nu au existat planurile la retele si de fiecare data, constructorul si proiectantul s-au confruntat cu lucruri noi si inedite, atunci cand au efectuat sapaturile”.