DRAGOMIR: AM DISCUTAT CU DOMNUL ANTISTESCU. SUNTEM OAMENI DE DIALOG. A MODIFICAT PROIECTUL SI VA FI DISCUTAT DIN NOU IN CLM

Consiliul Local Municipal Braila va lua din nou in discutie proiectul propus de omul de afaceri Gheorghe Antistescu, privind ameliorarea spatiului public pe portiunea din strada Anghel Saligny situata intre strada Imparatul Traian si strada Danubiului, proiect ce a fost respins, intr-o prima faza, in luna iunie a acestui an. Practic, Antisescu se oferea sa faca pe banii firmei sale, “Romnav”, pe acea portiune de strada de circa 300 de metri, o serie de lucrari ce vizau, printre altele, realizarea unor treceri de pietoni, montarea unor limitatoare de viteza, montarea unor indicatoare care sa limiteze viteza de circulatie in zona, amenajarea unor piste de biciclete, precum si un sens giratoriu. De asemenea, Antistescu avea in vedere si instalarea unor bariere care sa impiedice intrarea autoturismelor pe malul Dunarii, in portiunea in care se afla sediul firmei sale (fosta Capitanie a portului).

La momentul respectiv, proiectul a iscat vii controverse in Consiliul Local Municipal – si nu numai -, iar primarul Marian Dragomir a fost de parere ca proiectul are nevoie de unele modificari, ca sa poata fi acceptat.

Astazi, edilul sef a declarat ca a discutat cu Gheorghe Antistescu, acesta i-a explicat care este viziunea sa, primarul i-a spus ce se poate accepta si ce nu se poate accepta, s-a ajuns la o intelegere, iar noul proiect va fi prezentat spre aprobare intr-o sedinta viitoare a CLM, fie in aceasta luna, fie in noiembrie: “Am ajuns la o concluzie, aceasta va fi prezentata intr-o sedinta viitoare a CLM. Dansul a renuntat la acele bariere prin care se interzicea sau se limita accesul persoanelor in zona Dunarii (precizam ca era vorba de accesul autoturismelor, nu al persoanelor – n.r.), a mai scos o parte din limitatoarele acelea pentru viteza, iar noi am fost de acord cu varianta finala, pe care o vom propune CLM. Am ajuns la o intelegere amiabila, pentru ca a existat o discutie care prima data a fost evitata. Am constatat ca se propune pe ordinea de zi fara sa avem o discutie prealabila cu nimeni si am considerat ca atunci cand sunt astfel de impuneri care limiteaza accesul brailenilor intr-o anumita zona, decizia cea mai corecta este cea pe care au luat-o consilierii, de respingere a proiectului. Ulterior, s-a demonstrat faptul ca suntem oameni de dialog si eu, si dansul, am discutat, am concluzionat faptul ca exista o problema reala in zona si s-a luat decizia finala, printr-un proiect pe care il vom prezenta CLM spre avizare”.

Amintim ca investitia omului de afaceri brailean este menita ca prin amenajarile facute in zona, dincolo de aspectul estetic, sa se impiedice organizarea in continuare a curselor de masini sau de motociclete care tulbura linistea celor care locuiesc acolo.