JOS PALARIA, LUIZA-ADRIANA GRAMA!

Nu sunt vorbe goale acelea care spun ca daca suntem atenti, constatam ca avem ceva de invatat de la fiecare persoana pe care o intalnim. De la unii avem de invatat cum sa nu fim, de la altii, cum sa traim.

Luiza-Adriana Grama se incadreaza in cea de-a doua categorie.

M-am dus la o lansare de carte – “Inima ca un fractal”- si-am intrat, fara sa stiu, la “clasa”, unde mi-a fost predata o lectie de viata traita la inaltime. Pentru ca Luiza-Adriana Grama le da clasa multora dintre cei care au pretentii ca sunt calificati sa dea lectii altora.

Are 44 de ani, este imobilizata intr-un scaun cu rotile si traieste intr-un camin din Braila. Acestea sunt detaliile exterioare, care creioneaza un cadru care pe cei mai multi dintre noi ne face sa simtim ca ni se strange inima. Nu si pe ea. Pe ea a facut-o sa-si deschida inima si sa atinga cu Iubirea din ea inimile altora. O face fie direct, atunci cand vorbeste cu alti oameni, fie indirect, prin intermediul versurilor pe care le scrie.

Cei care o cunosc spun ca nici cand este in cea mai grea suferinta, Luiza-Adriana nu inceteaza sa fie o sursa de energie pozitiva pentru cei din jur. Ca atunci cand a stat jumatate de an in spital, cu grave probleme de sanatate, pacientii din alte saloane veneau la ea, ca sa stea de vorba si sa gaseasca alinare. Ca are darul de a turna balsam pe ranile sufletesti ale altora si a-i intari, chiar si cand ea insasi este intr-o situatie extrem de dificila.

Cei care nu o cunosc – cum eram eu – inteleg din primele 5 minute ale primei intalniri de ce vin oamenii la ea ca la un Vindecator. Pentru ca ea VEDE Frumosul din jur, pentru ca ea are ochi de vazut, urechi de auzit si, cel mai important, glas de impartasit. Pentru ca ea te ajuta sa VEZI si sa AUZI lucruri la care, pana a o cunoaste, ai fost orb si surd, fiindca treci pe langa ele in fiecare zi si le auzi in fiecare zi si ca atare, nu le mai consideri miracole.

Dat fiind ca imprejurarile vietii ei nu-i permit sa se bucure de toate lucrurile “obisnuite”, de care noi, ceilalti, ne bucuram ca de ceva ce ni se cuvine, Luiza-Adriana Grama le apreciaza la adevarata valoare, le VEDE ca miracole si este capabila sa te faca sa le vezi si tu la fel. “Ne vedem cu aripile”, scrie poeta, care are darul de a-i face pe altii sa-si vada si sa-si pretuiasca binecuvantarile.

Privind superficial, Luiza-Adriana Grama are o viata grea. Pentru cine VEDE, Luiza-Adriana Grama are Viata: TRAIESTE cu adevarat, se bucura cu adevarat, isi exprima creativitatea fara nicio retinere si alina inimi prin simpla putere a cuvantului, fie el vorbit sau scris. Ceea ce nu se poate spune despre multi dintre cei care nu sunt imobilizati intr-un scaun cu rotile si nu traiesc intr-un camin, dar isi duc viata pe pilot automat si nu sunt capabili sa vada cate vede ea si sa simta cate simte ea.

Pe multi dintre noi, incercari precum cele care i-au fost date Luizei ne-ar dobori definitiv si irevocabil, din punct de vedere psihic. Nu si pe ea. Pe ea au inaltat-o intr-atat, incat sa se sustina psihic nu doar pe ea insasi, ci sa aiba resurse sa-i inalte si pe cei din jur. Pe cei carora le daruieste ceva din inima sa, din “Inima ca un fractal”, asa cum si-a intitulat cea de-a treia carte de poezii.

Jos palaria, Luiza-Adriana Grama!

Namaste!